Ibnis in crucem IV

 

Am pornit în căutarea lui Dumnezeu atunci când temerile mi-au pus stăpânire pe suflet. Aveam șapte ani, nu prea știam ce înseamnă, dar mă rugam. Pe parcurs am descoperit că degeaba o fac. Pe Dumnezeu îl durea în al treilea pol de rugămințile mele.

Nu voi trece în revistă  toate motivele pentru care o făceam, este suficient să vă spun că eu nu sunt Iov, dar că și acesta dacă aș fi fost, l-aș fi trimis în cazanul cu murături pe cel care bea cafeaua cu aghiuță și se ține de pariuri cu câștigător desemnat.

Biblia am  citit-o în adolescență. Când aud pe câte unul care zice că el a citit Biblia și că l-a descoperit pe Dumnezeu, mă întreb dacă am învățat să citim pe aceeași planetă. Nu de alta, dar ce este scris negru pe alb, pentru mine, pentru el se pare că este scris alb pe negru.  Avem păreri diferite. Unii spun că e bine. Așa să fie! Ca în povestea cu rabinul.

 

 

Dacă ați observat, până acum, nu am pomenit nicun cuvânt despre Evanghelia lui Ioan. Dacă evangheliile sinoptice au niște lucruri în comun și par mai degrabă relatări de evenimente probabile, în succesiunea lor,  odată cu Evanghelia lui Ioan începe delirul mistic. Este atribuită lui Ioan Teologul, fiul lui Zevedeu și fratele lui Iacov.  Tot lui îi sunt atribuite câteva epistole și Apocalipsa. Dacă autorul este Ioan, apostolul lui Iisus, acesta, când a scris, avea aproape o sută de ani și așa se explică toate elcurbațiile pe care le debitează. Dacă nu a scris-o el, cel care a făcut-o fuma mult și nu tutun, pentru că nu se descoperise, încă, America.  

Pentru că nu mi-am propus să demolez șandramalele unei minți senile sau drogate las altora această efort, pentru că în loc să devină caz de studii psihiatrice ele sunt fundamentul unei religii. Fiecare este liber să citească și să-și dea cu părerea. Și pentru că vorbeam de libertate, s-o luăm metodic.

Libertatea înseamnă să ai opțiuni.

Opțiunile implică un anume grad de discernământ.

Paradoxul constă în faptul că discernământul se face pe baza unei morale iar morala impune constrângeri care îți limitează libertatea.

A fi liber înseamnă să ai discernământul opțiunilor tale care te leagă de un sens și de o etică.

Libertatea totală nu cunoaște morala, iar societatea umană nu poate exista fără o morală. Omul nu va fi niciodată liber, decât atât cât este necesar, în cadrul acțiunilor sale social-morale.

Pentu a naviga pe valurile acestei abilități, în a discerne, are nevoie de conștiință, are nevoie de suflet. Sufletul este capacitatea conștinței de a percepe și separa binele, frumosul, adevărul și dreptatea dintre toate fenomenele care se manifestă în jurul lui. Iar pentru a avea această capacitate are nevoie de cultură, de instruire.

Sufletul se modelează odată cu conștiința de sine. Există undeva, ceva, un motor, o energie, o stare de agregare, din care se alimentează și care îl scoate în evidență.  Și pentru că toate acestea trebuie să poarte un nume, un singur nume i se pune: iubire!

În lumea actuală, aflată în decadență, omul este pe cale să piardă acest mare câștig, al evoluției.  Băgați cu capul în calculatoare și butonând la infinit telefoane, indivizii acestei civilizații, au uitat de idealuri, au uitat de valori, au uitat să creeze. Viitorul care se configurează este acela al vânătorii de plăceri, al conformismului și al unei sexualități exagerate.

Viziunea aceasta este de fapt o apocalipsă, interioară, o prăbușire a templului pe care l-am ridicat în jurul sufletului în ani și ani de consolidări. Lumea în care m-am format avea o ierarhie a valorii, o dispoziție spre cultivarea unui ideal, o sensibilitate în care iubirea îți cizela sufletul. Pentru mine lumea accea s-a pierdut, cea care se prefigurează este una în care sufletul devine o vechitură iar iubirea o manea ieșită dintr-un sintetizator.