Iarnă

 

E doar o iarnă fără rost,

În mine ninge străveziu;

Plecate-s zilele din post

La bal mascat și e târziu.

 

E timpul clipelor de hram

Când dintre reverii mă smulg,

Să văd cum fâlfâie prin geam

Și cade umbra unui fulg.

 

Acum, se-apropie, tiptil,

Amanta albului sperjur

S-aprindă ultimul fitil

Al arderilor împrejur.

 

E doar o iarnă de prisos,

Un zbor sfârșit în colivie,

Când frigul ți se-nfige-n os

Pentru o scurtă veșnicie.

 

Afară nu mai știu, oricum,

Dacă-i senin sau bate vânt,

Sau dacă ies copii-n drum

Să facă oameni de pământ…

 

Scriu la o masă, lângă foc,

Și spațiul parcă s-a restrâns;

Nu mai contează niciun loc

În care am șezut și plâns.

 

În iarna asta, anodină,

Când mor, de silă, cucii-n ceas,

Aud cum cântă, în surdină,

Colindătorii de pripas

 

Și mă visez sub baldachin,

Între zăpezile genunii,

Golind paharele de vin

Mai roșu decât Moș Crăciunii.

 

 

 

*****

 

era o seară de coșmar

o iapă grasă și-un măgar

prin parcul sumbru, pe alei,

umblau fără chiloți pe ei…

se auzea pe undeva:

da-nu-mă-nu-mă-nu-mă-iei;

da-nu-mă-nu-mă-nu-mă-iei!...

Lunatic

 

Din toate câte-n mine sună

și-mi rod tăcerea, dureros,

aș construi, până la Lună,

un pod gigantic de frumos.

 

Da’-n fiecare provocare,

cu care-ncerc să mă explic,

spre șantierele lunare

văd un constructor de nimic.

 

Eu sunt un fel de lăutar

din spița mulților glumeți

acoperiți de praf lunar

și care cântă prin boscheți…

 

Cu sticla-n bot, la mare artă,

în seara asta, desuetă,

eu, menestrel, la cobză spartă,

cânt sub balconul tău, Julietă.

 

Un rătăcit, posomorât,

ce-ar vrea iubirea s-o îngâne,

cu glasul meu, de-aed pârât,

să fac o punte pe genune

 

și s-o las dracului de Lună,

cu vraja ei de clar-obscur,

să trec, să vin, la tine, până

mai văd balcoanele din jur.

 

 

*****

Se reintroduce fumăritul, birul pe coșul de la casă, deghizat în taxa pe centrala de apartament. Cine spunea că a trecut epoca fanarihoților?

*****

Nimeni nu este atât de prost pe cât pare, dar nici atât de deștept pe cât se crede. 

curgeri

 

și curg la dracu, toate curg,

un fluviu jalnic înspre zări;

intinerarul cel parcurg

este pavat cu-ncrâncenări.

 

pe el, cu pasul hotărât,

merg numai unii temerari;

eu sunt un voiajor pârât:

mă-mpiedic în pantofii mari…

 

du-te-nainte, vin și eu,

dacă te cheamă iar mirajul;

actanții dunelor, mereu,

dau peste cap kilometrajul.

 

vei înghiți orice distanțe,

pe calea urmelor deșarte;

cu pașii marilor speranțe

vei face-autostrăzi pe marte.

 

să nu te miri dacă-o las moartă,

acesta-i prețul uneori,

când bei, în fiecare haltă,

paharul palidei candori.

 

eu sunt turistul care luni

ia de la cap aceeași stradă

și dacă merge, merge-n mâini,

către duminici de zăpadă.

 

de mine, singur, trag afară,

să merg, să curg, spre undeva,

spre visul nopților de vară

în care pot să beau ceva.

 

tu du-te, vin și eu, apoi,

doar să mă scot dintre pahare,

să-mi pun adidașii cei noi

cu care merg fără picioare.

 

Rugăciuni

Mă punea mama-n orice seară

și să mă rog și să mă-nchin

înspre icoana c-o fecioară

în brațe cu pruncul divin.

Când, mai târziu, mă motăneam,

cu trupul de patimi pătruns,

de o fecioară mă rugam

în brațe să mă țină strâns...

De-atunci, mă rog, stăruitor,

de multe dame, sclipitoare,

dar sufletul, milog major,

visează numai la fecioare.  

Urmărit

 

Iar am pus-o, azi, de mămăligă,

Iar am dat cu bățul în păsat,

Iar m-am dus să joc în superligă -

Superliga marelui  ratat.

 

Mă găsesc, de mult, în compania

Celor care dorm pe unde pot,

Pentru mine toată strategia

E să-mi fac din idealuri șrot.

 

Terciul lor să-mi fie-aperitivul

Ce-l degust în zeamă de urzici:

Asta-i viața, ăsta e motivul

Să devin perdantul de servici.

 

Tot am vrut să ies dintre rigole,

Să las dracu locul din canal

Și să pot servi din caserole

Prăjituri la balul de cristal,

 

 Dar m-a luat pe sus o cavalcadă

 De ninsori opace, furibunde,

Și-am ajuns un fel de om de stradă

Ce servesc din pungile imunde…

 

Azi o dau la-ntors, pe serpentine,

Alegând spre circ într-o cvadrigă 

Și mă urmărește, vai de mine,

Tot trecutul meu de mămăligă.

 

*****

Zââât!... Rădoi nu este inventatorul pasei înapoi. Este inventatorul pasei fără minge. 

*****

 

Avem acum pe planetă opt miliarde de oameni și pe Teodor Stolojan.

*****

 

Iarna a venit. Iar n-avem căldură.

*****

 A crescut în mine mândria de a fi român... A crescut cu rata inflației!