curgeri

 

și curg la dracu, toate curg,

un fluviu jalnic înspre zări;

intinerarul cel parcurg

este pavat cu-ncrâncenări.

 

pe el, cu pasul hotărât,

merg numai unii temerari;

eu sunt un voiajor pârât:

mă-mpiedic în pantofii mari…

 

du-te-nainte, vin și eu,

dacă te cheamă iar mirajul;

actanții dunelor, mereu,

dau peste cap kilometrajul.

 

vei înghiți orice distanțe,

pe calea urmelor deșarte;

cu pașii marilor speranțe

vei face-autostrăzi pe marte.

 

să nu te miri dacă-o las moartă,

acesta-i prețul uneori,

când bei, în fiecare haltă,

paharul palidei candori.

 

eu sunt turistul care luni

ia de la cap aceeași stradă

și dacă merge, merge-n mâini,

către duminici de zăpadă.

 

de mine, singur, trag afară,

să merg, să curg, spre undeva,

spre visul nopților de vară

în care pot să beau ceva.

 

tu du-te, vin și eu, apoi,

doar să mă scot dintre pahare,

să-mi pun adidașii cei noi

cu care merg fără picioare.