și trenuri lungi mureau pe șine
cu toate gările închise
iar doamna toamnă-și însușise
periplurile clandestine.
cutreieram prin spații goale,
iubirea mea, de ani întregi,
iar ușa marilor bodegi
mă țintuia în balamale.
cu sticla-n bot urcam pe scenă
să-ți scriu cu acul de la ceas
poema bunului rămas
din lungul șuier de sirenă.
însă, cu mâinile-atârnate,
holomocit ca zăbăucii,
în tâmple-mi huruiau doar cucii
mai multor trenuri deraiate…
leșină frunzele pălite
peste traversele precare
iar vântu' mișcă-n depărtare
niște batiste-nchipuite
când eu beau singur, singur cuc,
prin barul gărilor de nord
și-nghesuit, ca-ntr-un fiord,
nici nu mai vin, nici nu mă duc.
