Concluzie

Dacă soacra mea e rea:

Latră, mușcă, se înfoaie,

Iar nevastă-mea-i cățea,

Eu ce sunt atunci?... Potaie?

                                    nicolae

Anunț

Frumos ca Adonis, galant,

Nefumător și încă-n vână,

Nu beau alcool, citesc pe Kant:

Vând Opel Astra, stare bună...

podar

era ceva de vis și pe cer

feștilele nopții clipeau;

voiam o mână să-ți cer,

voiam unumăr să-ți dau…

simultan și tu ai fi vrut

să-mi spui că noaptea-i sublim,

să facem un pod peste Prut

și tandri să-l zgâlțâim…

ceva s-a-ntâmplat că de-atunci

fac poduri peste ape adânci.

Prezență

Și azi și mâine gândul meu sonor

Va să strice pacea tufelor de soc;
N-am să-mi port pe linii pasul calm, ușor,

Într-o viață surdă, goală la mijloc.

O să fiu adus ca violator

De tăceri seduse în prelungi litanii;

La proces, domniță, tu, acuzator,

O să-mi scoți din gură dopuri de șampanii.

Poți să-l ierți pe ieri de tăceri flămând ?

Poți să zgârâi clipa asta emergentă?

Mâine or să strige pietrele pe rând!

Bruma zilei zero – alba - prin placentă,

O să-mi pună-un deget peste buze când

Vei urla din goluri, moarte: - sunt prezentă!  

Dus-întors

Fire-aș  al mumii, iar pleci?...

Iar îți pui tencuiala-n valiză?...

Nu mai  stai cu mine să freci

Argintăria coclită de criză?...

Mă lași cu picioarele-n beci,

Cu degetele băgate în priză?...

Ești foarte hotărâtă și deci

Nu mai e loc de întors?... Ce surpriză!...

Televizorul clipește-n extaz,

Pisica miorlăie-n draci,

Oglinda a crăpat de necaz...

Dar nu pleci acuma, ce faci?...

Mai dai drumul odată la gaz

Să-ncălzești mâncare la raci?...

*****

Ori spada ori un glonț să mă împuște;

Prea ți-am spart vitrinele, ursită…

Și trupul carne albă, ne'ncălzită,

Să-l urce cineva pe-un vârf de munte:

Să nu-l lase roiului de muște;

Doar vulturii de-or vrea să se înfrupte.

*****

bâzâit fastuos într-un roi,

felină cu tălpile moi,

liniște de val stins lin,

femeie, la tine mă-nchin...

*****

degeaba-i punem poze

și-i dăm cu bidoneaua;

se duce dracu țara,

se surpă șandramaua...

ne-am risipit prin lume,

neam risipit de hoț,

nu știm nimic altceva;

doar traista pe băț.

*****

Desfă-ți un nastur de la bluză,

Pe cel de lângă ombilic,

Pe cel ce ține vântu-n buză

Și lasă, lasă, te suplic,

Pe bustul supt, de andaluză,

Să-ți fiu cercelul

Din buric.

*****

cine să știe că fiecare vers

ce pleacă din mine

este o declarație de existență

pentru care

mă prind cu unghiile de

trecerile pentru pietoni

cine să știe când

pe Doamna cu fotografii în ochi

și itinerarii pestrițe

care mă cunoaște

din iubirile anterioare

în care ne masam tălpile picioarelor

cu tot felul de muzici

desene

filme

și cu care citisem gora maytrei love story

o doare-n stâlp

de toate declarațiile mele de existență

*****

Parcă e așa de greu să înțelegi

Că felul în care

Îmi pun blugii

Adidași

Geaca

Este tot acele în care ne puneam

Ițarii

Opincile

Sumanul

Blestem

Zbătu-ți-s-ar zbatul, de mozavir,

Prin buze belciug din otgon de sibir;

Să ajungi stârv mârcav la zăgară,

Un dârzar să-ți bage bânzari pe nară…

Ca unui pârciu, ca unui mangul în gogelă,

Șă-ți crape borjogii de ftizie… mă troală!...

Prietenii

Eminescu, Veronica și I.L. Caragiale

Rănit, Poetul privea-n sus

La Caragiale, pe balcon;

Cu gându-n zări, departe, dus:

Acela nu-i Hyper...Ion!...

St.O. Iosif , Elena și Anghel

E vorba unui prietenar,  

Dar e perfectă-asemănarea:

Să te ferești de grădinar,

Că grădinaru-ți... fură floarea!...

Legendele Otimpului

Îmi pare că vă ține-ți de glume

Și de bârfe, acolo-n Olimp…

Iar eu am ajuns la capăt de lume

Într-o gară uitată de timp…

diversele prăjeli

prin vara

jar,

sub ochiul far,

când ard cristalele-n

pahar,

fete impudice vibrează

sub alifie cu bronzol…

iar eu

în tâmpla sticlei bat

cu sufletu

‘mbetat,

matol…

Buriu

Stejarul  veșnic țuicii, sau ulmul pus acum

Tăriei avizate îi dă aromi neclare,

Dar dudu’-n cercuire, a doagei încleștare

Și urma-ngălbenită sub timp, vor spune - cum?

Ar trebui un vas încăpător, precum

E foșnetul mătăsii și-al frunzelor arare;

Ori lauda gogoșii de flutur, când înfloare

Prin tâlv, amețitor, al prunei vechi parfum.

La un pahar cu Timbru lui Barbu.

*****

câte atitudini despre

coțofenele alprestre

rezalite superflue 

sărcuind pe stânca șuie

cum să-i scoți acelei free

r din onomatopee

din ficatul acelor done

larve palide în stone

pe pardal pe pardalidă

lenitic de leau pe ceidă

alidade obturate

nu se poate

nu se scoate

***

Nimic nu moare mai frumos decât o flacără de independență.

*****

După ce s-a terminat cu demolarea și mortul din vecini, reșapat și umplut cu trotil, a fost scufundat în fudația noii rezidențe, am hotărât că va fi plictisitor să privesc pijamalele cu floricele mov ale viitoarelor locatare și m-am mutat în subsolul  crailor de curte verde. Aici, sunt înconjurat de cele mai subtile și intime fenomene optice, pentru care nu este necesară  intervenția spărgătoarelor de lumină albă. De fapt,  spațiul meu locativ nu are ferestre, singura legătură cu exteriorul făcându-se  printr-un culoar, lung și insalubru, luminat din loc în loc de masale îmbibate cu grăsime naturală și rășină sintetică. Pereții, cu o deschidere de aproape doi ori doi, din granit acoperit cu desene rupestre, sunt traversați de țevi negre, prost îmbinate, prin care se aud cum bolborosesc rezidurile civilizației mesopotamiene. Pe  scări putrezesc oasele urșilor de peșteră, sfâșiați între ei în urma blestemelor aruncate de unele cete de șobolani înainte de a fi botezate și trecute în rândul vitelor de fermă. Afară începe lumea de poveste a minunatului Prian Vântescu și a duioasei Amantasia Zburdea. Ei, bine, în lumea lor este bine și plini de bine, bineînțeles, ne bine dispunem și noi cei care de bună credință am ales, dintre bine și mai bine,  bunăciundrea. Nu vă alarmați, este un cuvânt vechi pe care l-am găsit în câteva calendare bisericești între brumar, răpciune și undrea,  folosirea lui, fără aprobarea  uniunii europene, fiind pedepsită de legislația în vigoare  conform codului microsoft.

*****

o, crini imperiali din fin blazon

cu acvile lipite, sus, pe scuturi

și vârfuri de săgeți în bulion

prelins pe gingașele buturi,

din fresca pusă de nămoluri

în papură și puf velin -

ah, câți cocori l-au dus în stoluri -

îmi umple-ți cupa cu venin...

și eu, regește,-aș bea din ea,

dar fiind mujic prefer cafea!

*****

am avut dintotdeauna pe umărul stâng

o distinsă și cochetă mirare:

un turn, un castru, roze ce strâng

sud-vestul clocotind de splendoare...

am avut mai tot timpul ceva nărăvaș,

ceva din semințe barbare,

un rictus hunic, teutonic, trufaș,

dar și ochi de-o infinită candoare

în care dumnezeu, pătimaș,

a pus, din frunzelor toamnei, culoare.

*****

îmi bat vânturi neroade în coastă și sunt ispitit de zodii cu vinuri de iască…

n-o să te mai caut de mi s-ar face ochii pești de mare

și singurul lichid din lume ar fi lacrimile tale.

per aspera ad astra

când văd că partea dreaptă-a lumii

se-ntinde pe iluzii sobră

cobor înspre fanar, iubire,

cu dezmembrata mea de mobră...

pe-aici îmi dă mereu eroare

și n-am acces la marea cartă;

îți las merțanul și mă-nclin

de mâine la sublima poartă;

să-mi beau cafeaua sub papuc,

dar fără artă pentru artă...

decizie

munții,

în impecabil capot,

pun babelor, de chiciură, chilot...

și-o ploaie-nghețată,

clipocind ranchiunos,

trage sfinxul la tocilă

duios...

suflă pe creste un vânt ostrogot,

urșii visează oaia la bot;

schiorii,

printre zade,

fac slalom vânjos

și trag după ei un prăpăd fastuos....

mi-e teamă, iubire,

că prin munți vom fi pradă;

stăm acas' la făcut

omuleți... de zăpadă!

*****

fiecare are dreptul la opinie,

dar asta nu înseamnă că eu trebuie să o accept.

nu vii singur în lumea aceasta, singur vei fi doar atunci când pleci.

gândește-te la dumnezeu, dar nu depinde de el.

când nu mai ești al cuiva nici al tău nu mai ești.

*****

Singurul lucru pentru care nu plec în concediu, în afară de penuria de carburant, este acela pentru care biologia duce limita bunului gust până la plonjonul în sacul cu făină de secară proaspăt măcinată și cu adaos de amelioratori. Este adevărat că nu poți pune trei de x pe pachet, dacă n-ai habar cum reacționează la întâlnirea de zece ani, după terminarea gazului lampant, când cu ajutorul unor frânghii adecvate poți demara procesul global de antropogeneză fără să citești instrucțiunile de folosire, scrise deseori în limba băștinașilor ce beneficioază de prezumția de nevinovăție. Las în coadă de pește aportul de capital, adus capacității de hidratare și care ia în calcul, pe de o parte randamentul în mii de tone la hectar, iar pe partea celălaltă pseudolichiditatea funcției cognotive a bobului de grâu tratat cu relativă indulgență.

Relevantă, dar dincolo de ori ce fel de interpretare, este situația în care, fără amestec din afară, prefer să rămân acasă, odată cu tot contingentul și să încerc a face din aceasta cel mai important gest de mândrie patriotică. În condițiile actuale, vitrege, în care predomină tactica hărțuirii și a pământului pârjolit, concediul acasă este una din cele mai elegante și de neînțeles metode de supraviețuire, trei sferturi goală și alte trei sferturi albă, combinația ideală de dostoievskian-ism și trei zile libere pe an. Dar, să revenim la oile noastre și să dăm pensionarilor dreptul de a alege între măcinișul cu pietre și măcinișul cu valțuri, oricât de grosolană ar părea această trecere prin furcile caudine ale meditației.

Domnilor, timpul liber este un drept constituțional, câștigat printr-o luptă liberă, inegală, monocoloră și încrucișată cu tot felul de hibrizi care au dus la alterarea gustului, părăsirea căminului conjugal și implicarea în absolut a sinelui. Iată, de ce recunosc acum, în determinarea proprietăților organoleptice și fizico-chimice, procese de intenție, aduse mie și colaboratorilor mei cu care am dus o muncă asiduă, perplexă și istovitoare, în asigurarea cu legume proaspete, cereale, suc de mere și măceșe a pieții noastre interne cât și a bisericii universale.

Chit că voi fi catalogat drept narcisist, vă asigur că voi găsi ori de câte ori tradiția o va cere, puterea să cred în evoluția noastră ca ființe biologige, păioase și cu boabe de aur în spici.

*****

fiecare frumoasă

așteaptă

o rochie albă

de mireasă…

apoi,

viața întreagă

își dorește

o rochie neagră.

*****

am întins atât de mult brațele

încât

nicio depărtare nu mă mai poate înghiți

iar de  pe linia subțire a orizontului

doar propria-mi tăcere

se întoarce să-și muște coada

*****

Periat ca bobul de piper

Nu mai am pe mine nicio țoală,

Sunt un Zavaidoc în pielea goală

Găzduit de patefonul Berliner.

Doamne, azi nimica nu-ți mai cer

Doar sarmale, mititei și mozoleală,

Poate și-o puicuță, chiar nasoală;

Pe cuvântul meu de pioner!...

3,14 - pasarinca

la pi un pi se-nclină pi cu pi

tu-l pi na-l pi,

dar pi cu mult mai mult se-n pi…

mai lasă-l și tu-n pi și mergi în pi

că pi pe s’oable pi

și-s puse-n pi

da pi șin’ sî pun mă

pi șin’ ?...

*****

Mai lasă-mă-n durerea mea

Și du-te-n beci de-a berbeleacul;

Nu vezi ce-albastră și ce grea

E viața asta, lua-o-ar dracu’?!...

Urc zi de zi cu ea pe umăr

Să-adun ceva, mă pun în furcă,

Dar seara stau în prag și număr

Pistruii ouălor de curcă.

Nu-i nicio brânză, niciun leu

Și tot în curte am veceul,

E-asfalt pe drum, acum, dar eu

Merg tot prin șanț ca derbedeul... 

Mai lasă-mă-n durerea mea!

Mă duc la bar să trag un kent

Și ca adagiu, la cafea:

Mă bip în el de parlament!

Povestea plopului

Pierdut  în volbură și fumuri,

Uitat de licărul de stele,

Era un sat cu două drumuri

Ce n-aveau ulițe-ntre ele.

Sub zodie de greu blestem

Îl străjuia o noapte lungă

Un șarpe negru făcut ghem

Nu lăsa raza s-o străpungă

Bătrânii spun că ar fi vrut

Să facă între ei cărări,

Dar mulți prin neguri s-au pierdut

Și-au renunțat la încercări

Mai spun că un strein, odată,

Ce pribegea din loc în loc,

Ar fi văzut prin noapte-o fată

Și inima i-ar fi luat foc.

Iar fata, când a zărit focul

Țâșnit, din inimă,-n hotare,

S-a dus spre el și atunci locul,

Sub pași, i s-a făcut cărare.

Spre-a se-ntâlni, înlănțuiți,

Prin pâcla nopților trecând,

Chemarea celor doi iubiți

Cărare se făcea, arzând .

Li se punea pe sub picioare,

Covor de flacără cuprins,

Dar se stingea fără chemare

Și într-o zi...nu s-a aprins.

Se spune că, urlând, atunci

Străinul a stârnit urgii,

A aruncat în juru-i stânci

Și-a scos în unghii ochii vii 

Se arunca-n același loc;

Zdrobindu-se de bolovani

Pentru cărarea cea de foc...

Și tot așa trecură ani...

Într-un târziu un zeu de sus

Privindu-i trupul sfărâmat

La luat în brațe și l-a pus

În trunchiul unui pom ciudat.

Un pom subțire și înalt,

Dar fără rod și fără floare,

Crescu sub cerul preaînalt

Cătând sub frunza lui cărare.

Blestemu’-atunci s-a năruit

Și noaptea s-a retras sub zări

Iar între drumuri s-au ivit

Încet, încet, cărări, cărări...

Iar oamenii le-au pietruit

În timp ce pomul și-a-nălțat,

Spre cerul mut, încremenit,

Coroana  frunzelor ce bat...

De-atunci pe margini îl sădesc

Și face umbră drumului

Iar călătorii se opresc

Să-asculte vântu’-n frunza lui…

….………………………………….

Povestea asta eu o știu

Că plop am fost ursit să fiu.