marți, 4 februarie 2020

Povestea plopului




Pierdut  în volbură și fumuri,
Uitat de licărul de stele,
Era un sat cu două drumuri
Ce n-aveau ulițe-ntre ele.

Sub zodie de greu blestem
Îl străjuia o noapte lungă
Un șarpe negru făcut ghem
Nu lăsa raza s-o străpungă

Bătrânii spun că ar fi vrut
Să facă între ei cărări,
Dar mulți prin neguri s-au pierdut
Și-au renunțat la încercări

Mai spun că un strein, odată,
Ce pribegea din loc în loc,
Ar fi văzut prin noapte-o fată
Și inima i-ar fi luat foc.

Iar fata, când a zărit focul
Țâșnit, din inimă,-n hotare,
S-a dus spre el și atunci locul,
Sub pași, i s-a făcut cărare.

Spre-a se-ntâlni, înlănțuiți,
Prin pâcla nopților trecând,
Chemarea celor doi iubiți
Cărare se făcea, arzând .

Li se punea pe sub picioare,
Covor de flacără cuprins,
Dar se stingea fără chemare
Și într-o zi...nu s-a aprins.

Se spune că, urlând, atunci
Străinul a stârnit urgii,
A aruncat în juru-i stânci
Și-a scos în unghii ochii vii 

Se arunca-n același loc;
Zdrobindu-se de bolovani
Pentru cărarea cea de foc...
Și tot așa trecură ani...

Într-un târziu un zeu de sus
Privindu-i trupul sfărâmat
La luat în brațe și l-a pus
În trunchiul unui pom ciudat.

Un pom subțire și înalt,
Dar fără rod și fără floare,
Crescu sub cerul preaînalt
Cătând sub frunza lui cărare.

Blestemu’-atunci s-a năruit
Și noaptea s-a retras sub zări
Iar între drumuri s-au ivit
Încet, încet, cărări, cărări...

Iar oamenii le-au pietruit
În timp ce pomul și-a-nălțat,
Spre cerul mut, încremenit,
Coroana  frunzelor ce bat...

De-atunci pe margini îl sădesc
Și face umbră drumului
Iar călătorii se opresc
Să-asculte vântu’-n frunza lui…

….………………………………….
Povestea asta eu o știu
Că plop am fost ursit să fiu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu