*****

După ce s-a terminat cu demolarea și mortul din vecini, reșapat și umplut cu trotil, a fost scufundat în fudația noii rezidențe, am hotărât că va fi plictisitor să privesc pijamalele cu floricele mov ale viitoarelor locatare și m-am mutat în subsolul  crailor de curte verde. Aici, sunt înconjurat de cele mai subtile și intime fenomene optice, pentru care nu este necesară  intervenția spărgătoarelor de lumină albă. De fapt,  spațiul meu locativ nu are ferestre, singura legătură cu exteriorul făcându-se  printr-un culoar, lung și insalubru, luminat din loc în loc de masale îmbibate cu grăsime naturală și rășină sintetică. Pereții, cu o deschidere de aproape doi ori doi, din granit acoperit cu desene rupestre, sunt traversați de țevi negre, prost îmbinate, prin care se aud cum bolborosesc rezidurile civilizației mesopotamiene. Pe  scări putrezesc oasele urșilor de peșteră, sfâșiați între ei în urma blestemelor aruncate de unele cete de șobolani înainte de a fi botezate și trecute în rândul vitelor de fermă. Afară începe lumea de poveste a minunatului Prian Vântescu și a duioasei Amantasia Zburdea. Ei, bine, în lumea lor este bine și plini de bine, bineînțeles, ne bine dispunem și noi cei care de bună credință am ales, dintre bine și mai bine,  bunăciundrea. Nu vă alarmați, este un cuvânt vechi pe care l-am găsit în câteva calendare bisericești între brumar, răpciune și undrea,  folosirea lui, fără aprobarea  uniunii europene, fiind pedepsită de legislația în vigoare  conform codului microsoft.