bancoteca

Agenția de presă China Nouă anunță că în Whuan s-au înregistrat în ultimile 24 de ore 0 cazuri de coronavirus și 5 învieri.

psalm de urât

am fost înaintea primului gram de frumusețe

am fost monolitul căruia dumnezeu i-a lins coastele

și sunt

voi mergeți pe sârmă și orice adiere vă plânge de mila

dar vă iubiți rănile

fără care nu v-ați putea desluși

peste care puneți sare

vă iubiți rănile nevindecate

pentru că fără ele v-aș fi hrană

slavă

și punct

Trei nopți

Este una să trântești o ușă este alta să o închizi. Am plecat fără să privesc în urmă, nu sunt sigur dacă în timp ce coboram  scările am auzit vreun zgomot, dar când am ajuns în stradă, printre nămeți, am intuit că între noi nu mai era, de acum, o ușă ci Marele Zid Chinezesc. A trecut ceva timp de atunci. Divorțul, partajul, s-au petrecut în lipsă, prin intermedierea Corinei... 

După  sărbătorile de iarnă, orașul  cade într-o zonă de cenușiu, fără entuziasm, fără culoare. Am colindat ore în șir fără să știu pe unde apoi am intrat în primul restaurant din cale și am încercat să-mi fac ordine în avalanșa de gânduri... Ela trăia de ceva timp cu patronul casei de schimb valutar unde lucra. Mi-a spus-o, calmă și liniștită, ca pe cel mai firesc lucru din lume. Eu, incapabil  să dezleg trădarea de insultă, am plesnit-o cu furie. S-a ridicat  - izbitura o făcuse să se frângă de mijloc – și, zâmbind, m-a învăluit cu o privire striată, un amestec de silă și indiferență. Am încremenit surprins și confuz. Durerea și hotărârea ei se revărsau acum  peste mine, peste sufletul căzut pradă celor mai amestecate sentimente...

Ne-am mutat în Sibiu la câteva luni de la căsătorie. După ce am închiriat un apartament  pe Bulevardul Victoriei, în apropierea parcului  Sub Arini. Ela a găsit de lucru la o casă de schimb valutar din apropiere, patronată de un cetățean turc, Bahtyar.  Nu bănuiam atunci ce furtună va stârni apariția acestui personaj în viața noastră. Bahtyar era un bărbat  „bine”, manierat, elegant și carismatic.  Îl vedeam ori de câte ori mergeam să o iau pe Ela acasă, la terminarea programului. Mereu bine dispus, în costum la patru ace, trecea atent la fiecare mișcare spre mercedesul lui lăsând în urmă parfumuri de masculin focos. Văd acest lucru acum, cu ochii celui care a pierdut. Atunci nu credeam că iubirea poate fi tributară cămășilor apretate și pantalonilor la dungă. Realitatea are prostul obicei să spargă bulele de cristal în care ne refugiem, idilici și idealiști. Avându-l zi de zi sub ochi , Ela a început să cadă încet, încet, sub seducția lui, iar eu m-am umplut de toate urdorile pământului. Mama spunea uneori: este mai ușor să întorci un râu la izvor decât să ții lângă tine femeia care nu te mai vrea; eu am căzut în plasa celor care cred că o cetate cucerită este a ta odată pentru totdeauna. Dragostea este chimie. Pornită, reacția trebuie mereu alimentată altfel își consumă resursele. Mutarea, problemele cu locul de muncă promis și care deveniseră doar  promisiune neonorată, mă aduseseră  într-o stare vecină cu sălbăticia. Umblam  dintr-un loc în altul, de la o ușă la alta, refuzurile, mai mult sau mai puțin politicoase, fiind la ordinea zilei. Acasă eram  irascibil, comunicarea cu Ela se rezuma la câteva cuvinte, mâncam la repezeală și treceam imediat în lumea lecturilor mele. Tot ce reprezentase liantul inimilor era înlocuit de o tensiune continuă, de o stare  situată la granița dintre suportabilitate și revoltă. În momentele noastre de rară tandrețe simțeam  cum am devenit păpuși de plastic  subțiri și alunecoase. Intram repede în baie, lăsam dușul să ni se prelingă pe pielea transpirată și parcă ne spălam unul de altul... Se pierduse, pe undeva, vraja picurilor albi din flori de vișin...

-        Problem?!... am auzit vocea unui tip care se așezase la masă fără ca  să fi văzut cum și când. În situația mea nu vedeam prea multe în jur. – Scuză-mă, dar dacă sunt probleme, cauzele lor sunt fie banii, fie femeile. La tine cred că sunt femeile... Sau femeia ?...Am ghicit?...Eu sunt Mefistotel. Poți să-mi spui Mefi...  Am rămas perplex. Mi  s-a întâmplat de câteva ori să nu am cuvintele la mine. Tipul sorbi ceva dintr-un pahar și continuă: - Așa e la voi. Pe tine te cheamă Andrei, dar lumea îți zice Andi. Pe soția ta o cheamă Elena, dar tu îi zici Ela. Acum poți să-i zici Vela că suflă-n ea vânturile Bosforului... M-am uitat în jur după vreo călimară... Pahare, sticle și... ochii ei... Viața asta e a dracului de sucită. Prin toată vânzoleala acelui bar-restaurant, cu tot balamucul din capul meu i-am văzut, pentru o clipă, ochii. Închipuiți-vă scena unei bătălii proiectată pe un ecran și doi ochi trecând printre săbii, sulițe, cai răsturnați, steaguri fluturând, nori de fum , măcel, sânge și urlete și care în tot acest timp se rămân ațintiți pe tine. Erau ochii ei. Ai fetei care mă servise la masă...Se uitau la mine de parcă eram  teren de prospecțiune iar ei burghie de sondă... Există un miraj inexplicabil și fatal al noului, pe care îl căutăm mai mult sau mai puțin conștienți și căruia îi cadem pradă chiar în cele mai neașteptate momente. Când doi oameni stau zi de zi, noapte de noapte împreună, obișnuința le intră în oase, în suflet iar atunci indiferența și ignorarea reciprocă se strecoară între ei, neobservată,  până când este prea târziu...  - Aha!... O dragoste o uită pe alta, o mână o înlocuiește pe alta  -  sau o spală?...  –  mă încurc printre expresiile astea ale voastre...  Ai văzut?... Este plină lumea de posibilități, de alternative, de oportunități. Chiar și când ți se scufundă toate corăbiile mai există posibilitatea înjghebării unei plute... Pa!... O să ne mai vedem!...

-         Domnule, mai doriți ceva?...Am adus nota de plată... Căzusem  într-o toropeală confuză. Lumea, viața mea, toate erau un coș de rufe băgate  într-o mașină de spălat.  I-am întins  banii și am privit-o, acum, de aproape, cu o insistență aproape ofensatoare...

-        Să vă chem un taxi pentru acasă?...

-        Nu am casă!... De fapt nu mai am casă... Poți să mă iei la tine?...

-        Pot , dar vă costă mai mult decât un taxi... Am continuat jocul:

-        Cât?...

-        O sută de euro... 

    Pentru cât timp? 

    Pentru o noapte.

-        Ești o... scumpă!...și i-am pus pe masă  trei sute de euro din cele opt pe care le mai aveam.

-        Peste aproape o jumătate de oră ies din tură. Să mă așteptați în fața localului...

Am mers tăcuți unul lăngă altul câteva străzi. La un moment dat m-a luat de braț , firesc, de parcă eram o pereche de îndrăgostiți... Înainte de căsătorie mai fusesem cu fete, dar niciodată cu una care pe care să o plătesc. Aș fi vrut să spun ceva, ceva special, ceva care să umple ineditul stării prin care treceam, dar aveam limba înodată și dopuri în gât... – Aici!... Aici stau, a zis ea, într-un târziu, când am ajuns lângă o casă mare, neîmprejmuită. Am ocolit până lângă o scără de fier care ne-a urcat într-o garsonieră, destul de încăpătoare. – Acolo este baia. Găsiți tot ce vă trebuie pentru duș și barbă. Trebuie să vă bărbieriți. Mă irit ușor dacă mă atingeți, cu țepii ăia, pe obraz... Până sunteți gata eu voi deschide o sticlă de vin... M-am conformat și în câteva minute stam amândoi în mijlocul patului cu câte un pahar de vin roze în mână... - Eu sunt Tania, a zâmbit  cu ochii aceia ca două sfredele de sondă ce treceau prin mine și se opreau undeva  în splină, sau în ficat, de unde simțeam cum mă apucă friguri galbene și devin transparent... -  Hai să vorbim despre afaceri. Mi-ați dat trei sute de euro. Asta înseamnă că veți sta aici trei nopți?... Dacă este așa cred că putem să ne tutuim. Cum te cheamă?...  - Andrei... Poți să-mi zici Andi, am repetat ca un automat în care ai băgat moneda, cu gândul la întâlnirea neașteptată din acea seară... Nu știu cum să-ți spun, dar am sufletul mai negru ca moartea. Aș vrea să nu mai știu de unde vin, să nu mai știu prin ce-am trecut. Dă-mi trei nopți cu ochii  tăi, să uit de toate și de tot...

Am strâns-o în brațe și m-am strecurat în trupul ei cu toate mângâierile, șoaptele și tandrețea uitată o vreme undeva  în colțurile înstrăinării mele... Iar ea m-a primit de parcă mă așteptase, de parcă în ea aș fi fost înainte de a fi separate cele două lumi...

Înainte de a deschide ochii îmi ajunsese în nări mirosul de cafea... Am privit-o din spate cum umplea ceștile. Nu era prea înaltă, dar talia subțire, șolburile rotunjite și suplețea mișcărilor o făceau să pară un crin mișcător...  

-         Ești dezamăgit? –  m-a întrebat în timp ce sorbeam din cești.

-        Nu chiar!... Mai mult curios, am răspuns și eu în dodii.

-        Am câteva treburi de rezolvat până la prânz, apoi intru în tură la restaurant. Până când revin poți sta aici, dacă vrei să ieși îți las cheia de rezervă, iar dacă vrei să pleci ai pe masă cele două sute de euro neconsumate. Un singur lucru te rog, dacă pleci să uiți de acest loc și să nu mai revii vreodată  fără să fii invitat... și încă ceva, a zis când era deja la ușă - mă cheamă Tania, nu Ela!...

Nu am plecat... Am dat mai întâi un telefon . Corina era notar. Era mătușa Elei, după mamă, căsătorită cu Vasile Agopian mare mahăr în partidul de la guvernare și care, după nuntă, mi-a propus un loc în departamentul de cultură al primăriei orașului. Mișcările  politice l-au făcut să-și piardă influența iar eu am rămas pe dinafară. I-am spus Corinei ce s-a întâmplat și am rugat-o să facă ea tot ce este necesar divorțului. Nu știu de ce pe tot parcursul convorbirii am avut impresia că ea aflase toată povestea deși se jura că nu. M-a îndemnat la răbdare, la analizarea situației, la luarea unor decizii după ce se mai răcesc lucrurile și putem să le privim dintr-un alt unghi. Am rămas inflexibil și am  stabilit să ne întâlnim atunci când va fi totul pregătit.

Cu al doilea apel l-am sunat pe Florin. Era patronul unei firme de curierat și i-am spus că accept ori ce fel de job, de la șofer la om de servici, dacă are disponibil vreun post. Nu avea, dar dacă vă fi o să mă sune el etc...

Frigiderul Taniei era plin. Am făcut sandwichuri și privit la televizor toată după amiaza răscolit de amintiri, de furie și neputință. Nu știu cum de am ajuns să dăm  cu piciorul unei relații pe care o vedeam perfectă. Cum de am ajuns să nu ne mai privim în suflet, să devenim doi străini trăind unul lângă altul. Din mașina care ne-a adus, eu am plecat undeva spre munți iar ea a rămas în realitate, în viața de zi cu zi. Șocul descoperirii  trecuse, eram acum prins între revoltă și dezgust. Simțeam cum mă cuprinde rușinea irespirabilă a celui mai penibil moment al vieții mele... 

Tania a venit târziu. Mi s-a părut că ochii i s-au aprins atunci când m-a găsit trântit în pat  cu amândouă mâinile sub cap, așteptând-o. A fost la fel de disponibilă și de afectuoasă. Era alifie pe rana ce sângerase și mai sângera încă...

-        Spuneai că nu găsești de lucru – mi-a zis dimineața următoare. Am auzit pe cineva despre un loc de administrator, ceva, la Hotelul Alion. Dacă vrei poți să încerci să vorbești cu patronul... Nu știu  mai multe, dar în situația ta ar fi bine să încerci orice... Îi povestisem în mare în ce situație eram. Ascultase cuminte, ghemuită în brațele mele, suspinând ușor din când în când...

Peste două ore eram la recepția hotelului, cît de elegant și prezentabil mă putusem aranja din unica garderobă disponibilă. Recepționerul  mi-a arătat scările pe care să urc până la biroul managerului învăluindu-mă cu o privire pătrunzătoare, circumspectă. Domișoara, lucrată excesiv din bisturiu, dar artăgătoare totuși, cu ochelari pe vârful nasului, pe care am găsit-o în anticameră, m-a întrebat cu ce problemă și dacă am programare. Cât se poate de politicos i-am spus că problema este personală și că nu, nu am programare. – Domnul?!... a susurat ea privindu-mă peste ochelari... -  Andrei! Andrei Herjeu, am întărit eu ca în secvențele cu James Bond... Secretara, am dedus eu, a intrat după ușa mare și capitonată pe care o plăcuță aurită te prevenea că dincolo de ea este biroul directorului. Cât timp a durat vizita ei dincolo de ușă mi-am pus în ordine discursul pe care speram să-l pot ține și care trebuia să fie, în primul rând, convingător. în timp ce ușa se închidea  în urma mea am descoperit că biroul era un fel de salon regal cu mobile din lemn masiv, sculptat, fotolii  și canapele învelite în piele neagră iar pe una din ele o femeie, cam la treizeci și cinci de ani, în fustă și taior alb sorbea picior peste picior dintr-o ceașcă de cafea. Avea în toată atitudinea ceva delicat și misterios ceva de principesă care te lasă mut și uiți unde te afli și de ce.  În picioare, privindu-mă curios, patronul: - Domnule Herjeu, așa am înțeles că vă numiți, cred că dumneavoastră știți cine sunt, de aceea vă întreb cu ce vă pot fi de folos?... – Aproape că nu mai știu, domnule... - mi-am dat seama că nu știu cu cine vorbesc, că nu știu nume, nu știu funcție, nimic-nimic -  ...director, am îngăimat încercând să-mi dezlipesc privirile de cel mai seducător tablou al încăperii. A mustăcit a zâmbi în timp ce eu încercam să-mi regăsesc stăpânirea de sine. – Sunt în căutarea unui loc de muncă, domnule. Am înțeles că dumneavoastră aveți unul iar eu sunt dispus să-l accept indiferent de condiții... - Și dacă te-aș trimite să vinzi frigidere la Polul Nord? - Da! - am răspuns imediat realizând în același timp ironia întrebării... - Uite, domnule, cred că ai greșit adresa. Este mult timp de când eu nu mă mai ocup cu probleme de personal... Mergi la secretariat și lasă acolo un cv... Bună ziua!... Am murmurat în barbă un  „ să trăiți” și am dat să deschid ușa cănd m-a ajuns din urmă întrebarea lui: - Cine ți-a spus că aș avea șă-ți ofer un loc de muncă?... Nu pot să vă spun ! - i-am răspuns, mai sigur pe vorbele mele, păstrând pluralul de politețe pe care el îl pierduse când a aflat cu cine are de a face... Regret că v-am deranjat! – Eu cred că știu cine l-a trimis, dragule. Era vorba ca cineva  să mă înlocuiască pe durata șederii noastre  în Olanda... Ți-am  spus că voi căuta . – Și ai găsit!...Nici nu știe pe ce lume e! – Hai să-l încercăm, dragule! Îi facem un contract pe două săptămâni iar dacă v-a fi bun îl prelungim pe toată perioada sejurului nostru...Dacă nu, îmi voi da seama după câteva zile și vom încerca pe altcineva. Femeia se ridicase în picioare. Așa cred eu că arătau zeițele nordului. Îl luase de braț și se apropiau de mine. – Ce zici încercăm?.. Peste nici două ore semnam pre-contractul, acela care mă putea face pentru șase luni managerul celui mai luxos hotel al Sibiului.   

Pe lângă Piața Mare își făceau veacul câțva schimbători de valută. Am apelat la unul, pentru a evita orice contact cu vreo casă de schimb valutar și am făcut cumpărături: șampanie, prăjituri, pâine, salam, brânză topită, ketchap, pui la rotisor. Mi-am cumpărat și două cămăși noi, cravate, tricouri, un trening, ciorapi, lenjerie intimă, un încărcător de telefon – cel vechi era în casa pe care refuzam să mi-o amintesc –  și o sacoșă mare în care s-a adunat toată averea cu care să încep o altă viață. Am aflat între timp că propietarul hotelului  nu era altul decât multimilionarul Tinu Pantici iar femeia în alb, fosta multicampioana la natație  Amalia Poiană...

Nu pot descrie suficient de fidel bucuria cu care Tania s-a aruncat în brațele mele, lacrimile de fericire cei jucau în ochi atunci când i-am spus că am semnat un contract  datorită ei și că vreau să sărbătorim evenimentul. Am mâncat, am băut și am făcut dragoste înlănțuiți unul de altul. O strângeam la piept  tare, din ce în ce tare... și mai tare, până când, scăpată din menghina brațelor, abia mai murmură: - Nebunule  nebun, vrei să mă omori?... 

M-am trezit mai devreme și am preparat, eu, cafeaua. Când am ajuns lângă pat ea era făcută ghem cu fața în pernă. S-a ridicat privindu-mă cu ochii ei mari, pătrunzători, de parcă atunci m-a văzut prima dată, a sorbit cu zgomot din ceașcă  de câteva ori apoi a intrat în baie. După câteva minute a ieșit îmbrăcată și s-a așezat pe scaun cu fața spre fereastră...  – Aici se încheie contractul nostru. Sper să-ți găsești liniștea sufletească și locul printre oameni să ai o viață plină și să te bucuri de ea...  Luat de val uitasem unde mă aflu, cum și în ce condiții am ajuns acolo, uitasem tot, așa cum îmi dorisem, pentru trei nopți de iluzii și de amăgiri plătite....

Cât timp m-am îmbrăcat  și pregătit de plecare nu a spus nimic. Am tăcut amândoi parcă vinovați de picul de plăcere furat lui Dumnezeu. Doar când eram gata de plecare, în cadrul ușii, a venit și m-a îmbrățișat. În timp ce încercam să-i spun că mai am ceva bani pentru încă o noapte sau două mi-a pus pe buze un deget și mi-a zis: - Pa!...O să ne mai vedem!...

Au urmat două săptămâni pline ochi. Amalia m-a inițiat în toate tainele managementului unui hotel iar eu am fost atent la orice detaliu inclusiv la nasturii taioarelor ei deseori deschiși mai ales atunci când se apleca să-mi arate ceva la calculator. Amalia era amanta patronului. Oameni ca el învârteau România pe degete. Milioanele de euro pentru ei erau firimituri. Iar eu știam că banii vorbesc, banii câștigă, dar și distrug... Am stat cât mai departe de ispită. Păduchii nu prea au ce căuta printre haine de firmă. – Ești sau ai fost iubitul Taniei – mi-a zis în prima zi când am intrat în pâine. Ea te-a trimis aici, nu-i așa?... Doar ea  știa că îmi caut un înlocuitor... Unul din avantajele contractului încheiat era că puteam locui în hotel. Într-o aripă erau câteva camere special amenajate pentru personal unde puteai locui în schimbul unei chirii modice. În prima sâmbătă când Amalia a slăbit puțin hățurile am fugit într-un suflet la restaurantul unde lucra Tania. Nu era de serviciu iar barmanul mi-a spus că este liberă. Am bătut străzile înghețate până spre inima  nopții când, obosit și demoralizat, m-am întors la hotel cu toate frământările după mine. Mi-am pus fața în palme și am plâns. Am plâns mult, cu sughițuri, eliberator...

Amintirile cu Ela se estompau încet, încet. Deveniseră paradigma modului în care evoluția unei relații se transformă din obsesie în impasibilitate.  Trăiam totuși într-o stare de provizorat nu numai din punct de vedere al situației sociale, dar și sufletești. Acolo unde lipsa certitudinii produce neliniște, neîncredere și epuizare...La hotel faptul că nu am fost trimis la pescuit după primele zile, m-a făcut să cred că sunt pe drumul cel bun... Și chiar eram!...  Am semnat contractul de management al Hotelului Alion, pentru șase luni, începând cu data de 10 februarie 2014 pentru un salariu colosal. Unul la care nu visasem niciodată. Unul în stare să mă scoată din toate încurcăturile existențiale. Unul care să-mi aducă liniștea, încrederea și forța necesară atât de zdruncinată după eșecul marital...

Tania a dispărut din oraș. La restaurantul unde lucrase mi s-a spus că plecase undeva în Moldova. Mi-am luat inima în dinți și am sunat la ușa garsonierei. A deschis un bărbat. Se mutase acolo de câteva zile și nu știa nimic despre fosta locatară. Mergând către mașină  – aveam acum o mașină de servici – nu-mi dădea pace un gând: bărbatul, într-o ținută lejeră, cu un prosop în jurul gâtului , doar ce se bărbierise... Era o seară târzie, chiar foarte târzie de sfârșit de iarnă...

Timpul trece ușor atunci când ești prins într-un angrenaj complicat cum este acela al conducerii unui hotel cu restaurante, baruri, spații comerciale închiriate mai multor firme, spălătorii. Era o cantitate enormă de muncă, încercam să cuprind totul și mă miram cum de făcuse acesta Amalia. Secretul l-am  descoperit puțin mai târziu: era zvârluga făcută din cuțite, asistenta ei, care cât își adăugase în piepți atât își pusese și în posterior. Era acum asistenta mea, dar, o perioadă, i-am ignorat capacitățile dintr-o prejudecată ce s-a dovedit ulterior desuetă. Era un monstru de cunoștințe din toate domeniile: informatic, juridic, economic, administrativ, contabilitate, bancar; o dezlegătoare de chichițe, de situații fără ieșire... Amalia îmi pusese însă în vedere că este o devoratoare de bărbați și prima mea reacție la contactul cu ea a fost de punere în defensivă. Îi vedeam  asaltul pe toate canalele de penetrare a învelișului meu protector și  nu că n-aș fi fost disponibil, dar nu doream o relație care să-mi pună în pericol locul câștigat  printr-o întâmplare mai mult decât norocoasă: ciudată… Vorbeam  aproape în fiecare zi cu Amalia. Știam că în sistemul informatic era o aplicație care îi permitea accesul în toate sectoarele de activitate, de pe computerul ei. Am întrebat-o dacă știe ceva despre Tania iar răspunsul ei a fost categoric: nu!... Am aflat că hotelul era doar unul, dintr-o rețea de hoteluri, care aparțineau lui Tinu Pantici. Biroul în care mă primise era al lui, doar Amalia îl folosea. Eu am primit altul, în apropierea recepției împreună cu zvârluga pe care o chema Vichi. Conform codului de procedură onomastică un posibil derivat din Victoria…Erau două camere amenajate cu tot ce trebuie unei activități manageriale. Nu voi intra în amănuntele muncii pe care o făceam, dar o făceam cu toate capacitățile  la maxim, convins că o a doua șansă nu mi se va mai oferi… Cunoșteam  tot personalul, majoritar feminin, le urmăream activitatea, transmiteam indicații, încercam să fiu în mijlocul lor, păstrând acea distanță fără de care autoritatea își pierde din eficiență… Vichi epuizase aproape tot arsenalul  asalturilor ei. O vedeam când furioasă, când disperată, frângându-și mâinile pe sub birou, trântind telefoanele, mausurile, după care cădea într-o stare de muțenie frământată…

Locuiam într-o cameră din hotel destul de modestă cu șifonier, pat dublu, o măsuță cu televizor, o alta ceva mai mare cu două scaune. Nici nu-mi trebuia mai mult… Din prima de  instalare, Vichii, m-a înzestrat cu o garderobă adecvată… La costum , cravată, cu un look ce prevedea  „barba la trei zile” sugerat  tot de ea, o făceam  să exclame ori de câte ori ne întâlneam  – Domnule sunteți trăznet!...și pisicoasă îmi ștergea câteva scame imaginare de pe rever… Iar eu începeam a semăna din ce în ce mai mult cu Bahtyar…

În seara aceea aveam întâlnire cu trei reprezentanții ai agenței de turism Original Berlin Walks. Masă de protocol în restaurantul principal.Vichi a venit îmbrăcată la malagamba, într-o rochie albasră, mulată , poșetă albă Roberta Gandolfi, pantofi cu toc transparent, ochelari cu rame negre. Întrucât întârziasem puțin a năvălit peste mine în cameră. Eram în fața oglinzii și s-a repezit să-mi facă ultimile retușuri. I-am simțit tremurul și emoția. Aplecată puțin după scamele ei imaginare am prins-o de subțiori și am ridicat-o în vârful picioarelor. A fost doar un moment de surprindere. În următorul brațele i s-au încolăcit de după gât și în timp ce ventuzele ei hialuronice  îmi aspirau sufletul mâinile mi-au alunecat pe sub rochia elastică fără să întâlnerască până sus, sus de tot, vreun obstacol… - Să fim cuminți acum. Mai întâi afacerile, a zis atunci când situația a devenit critică, foarte critică… Avem timp, nebunule!…

Când discuțiile, în germană sau în engleză – Vichi le vorbea perfect pe amândouă – se apropiau de final iar rezultatul lor avea să se materializeze a doua zi într-un contract reciproc avantajos, Vichi s-a scuzat  și a dispărut pentru câteva momente. Reîntoarsă am descoperit pe fața ei un zâmbet misterios și complice. Ne-am luat la revedere  pe hol, cei trei plecând cu liftul spre camerele lor, Vichi a ieșit pe ușa principală iar eu am plecat spre camera mea din aripa estică a hotelului…Toată  seara Vichi a fost seducătoare, strălucitoare și eficientă în tot ce a făcut. Rolul meu a fost mai mult decorativ. Trântit în pat făceam analogii între ea, seara aceea și personajul Juliei Roberts  dintr-un film destul de difuzat...Erau și nu erau. Vichi era de o frumusețe lucrată, de o inteligență cultivată, nativ la ea fiind doar vioiciunea și perseverența… Eram încordat, supărat într-un anume fel de turnura pe care o luaseră evenimentele… Când Vichi a intrat în cameră era desculță; ținea într-o mână pantofii ei cu toc transparent… S-a așezat la masă și a început să butoneze laptopul timp de câteva momente apoi s-a întors brusc. Cu arătătorul de la măna dreaptă și-a fixat între sprâncene ochelarii în timp ce picioarele i se depărtau încet, încet…

Mai bine de un lustru, mai exact cinci ani și două luni, am fost managerul acelui hotel. Tinu a intrat în politică, o perioadă a fost ministru, apoi europarlamentar, Amalia a stat în tot acest timp cu el, iar contractul meu a devenit între timp unul pe termen nelimitat. I-am spus, într-una din convorbirile noastre despre Vichi. A râs. – Știam că vei ajunge aici. O dorință nesatisfăcută îl poate transforma pe un prieten într-un dușman. Ai făcut bine când ai ales să-ți fie prieten. Ai grije că este căsătorită… Aș fi vrut să-i spun:ai grije și tu, dar eram convins că are…

Am aflat despre soț atunci când Vichi mi-a spus că relația noastră nu se poate consuma în hotel. Toate culoarele aveau sistem de supravegere video, sistem pe care ea îl oprise pentru câteva minute în acea seară. Așa că m-a invitat la ea. Soțul era ofițer de armată, plecat cu unul din batalioanele detașate în Afganistan. În toți acești ani a stat acasă doar câteva luni. Vichi era fata unei familii de medici din Cluj. Terminase mai multe facultăți, era citită, chiar erudită, puteam discuta cu ea orice. Fusese o adolescentă stearsă, cu ochelari, una dintre acele fete silitoare, nebăgate în seamă de băieți, conjunctură pe care s-a silit, din toate puterile, să o depășească. O depășise, cu bisturiul, cu salonul de cosmetică și sala de fitnes, dar ipostazele acelea neplăcute lăsaseră urme: dorința ei de a subjuga bărbații. Am înțeles de unde furia ei când a văzut că o ignor. Escapadele ei cu tot felul de bărbați erau cunoscute de tot personalul hotelului care o porecliseră Călugărița. 

      

Deși am ezitat o vreme, Vichi m-a asigurat că nimic nu era mai sigur, în toată România, decât casa ei. Avea o casă  în cartierul Bavarez, acolo unde în multe nopți de poveste țipetelor ei de plăcere le răspundea, de undeva dinspre pădurea de arini, cântecul greierilor…

Așa cum am mai spus timpul trece repede, unele amintiri trec după cortina uitării - Ela; altele se încăpățânează să-ți roadă dovleacul pe interior și să-l transforme în felinar de Halloween  - Tania... Vichi nu avea nimic de a face cu amintirile. Ea era o prezență activă și acaparatoare...

Cinci ani nu sunt nici mulți, nici puțini, dar sunt suficienți pentru a marca schimbări  în comportamentul cuiva; nu structurale, dar vizibile atunci când treci dintr-un mediu în altul, dintr-o lume cu farmecul ei într-o alta cu fațete necunoscute pe care încerci să le pătrunzi  și descoperi în toată fascinația lor. Iar tu te schimbi odată cu noile reguli, cu noul mod de a privi și înțelege... Nu am fost niciodată un om cu picioarele pe pământ, așa cum ne place să-i numim pe cei pragmatici și eficienți în acțiuni. Am fost mai degrabă un visător, un alergăreț – cum îi plăcea mamii să-mi spună- cu capul prin nori, obligat să se târască prin pâcla prozaică a realității. Terminarea facultății, primul  job, la o bancă - de evaluator al bunurilor imobiliare - întâlnirea cu Ela, căsătoria, mutarea la Sibiu și toate câte cele, erau, pentru mine, secvențe prin care am trecut ca un anesteziat; toate aveau ceva de vis, toate aveau ceva de realitate ficționalizată... Stadiu în care mă aflam și acum. Așteptam să mă smulgă, o mână, ceva, să mă scuture de toate încheieturile, să dea cu mine de pereți și să întrerupă șirul de evenimente incredibile în care eram angrenat și în care mă scufundasem ca într-o baie cu mofete... Și trezirea a venit!...

Era pe la mijlocul lui aprilie când Amalia m-a sunat, spre seară, pe telefonul personal și mi-a spus că Tinu Pantici a murit într-o clinică din Magdeburg unde se afla internat în urma unui stop cardiac. M-a anunțat că în noile condiții Consiliul de Administrația i-a retras prerogativele și că vor urma schimbări majore în tot lanțul hotelier... Decesul survenise cu o lună în  urmă, dar familia a făcut anunțul mai târziu perioadă în care soția, împreună cu o armată de avocați, i-a preluat toate activele.   

Vichi știa. Dimineața  venise schimbată. Toată ființa ei suferise o mutație vizibilă și îngrijorat am întrebat-o ce se întâmplă... După multe insistențe – pentru că o Vichi tristă și întunecată era ceva împotriva naturii – mi-a spus că are vești proaste și că preferă să nu mi le spună ea... Toată ziua a fost retrasă, cufundată într-o tăcere stânjenitoare. La începutul întâlnirii noastre a mai tăcut ea de câteva ori, dar era o tăcere iscoditoare, ceva între plan de atac și „las c-o să vezi tu!...”. După câteva minute sărea în sus de pe scaun, se lansa într-un monolog gen „ asta e, asta e, hai să vedem ce va mai fi!” se agita, venea cu vreun vraf de hârtii și mi le punea pe birou, sau vorbea singură în fața calculatorului cu clienți închipuiți ori firme de aprovizionare inexistente. Acum era deprimată, sta retrasă și îngândurată iar asta m-a făcut să presimt, oarecum ,că ceva neplăcut se va întâmpla sau chiar se întâmplase...  Telefonul de seara al Amaliei era confirmarea începutului de sfârșit... Amalia s-a scuzat că nu m-a anunțat mai devreme, dar și pe ea evenimentele o copleșiseră. Pentru a o păstra lângă el, Tinu avea nevoie nu numai de bani. Amalia avea jumătate din vârsta lui. Era tânără, sportivă, o femeie pe care carnea arde și la care dușurile reci sau salturile în piscină au efectul pe care îl au legăturilor de mărar în hrănirea vitelor de stepă. Tinu fusese arhitectul sef al capitalei, era o persoană unsă cu multe alifii, știa că nu poți ține lângă tine carne înflăcărată fără să-i stingi văpaia. Pentru asta însă avea nevoie de pilule iar pilulele odată cu magia lor au adus și problemele cardiace care i-au grăbit sfârșitul. A ținut la Amalia. Pe lângă bani, case, terenuri, acțiuni, i-a lăsai în proprietate o pensiune pe Valea Prahovei, la intrarea în Bușteni venind dinspre Brașov. – Dacă vei avea drum prin stațiune, săptămâna viitoare, caută-mă acolo!... Am pentru tine o surpriză!...

Da!... Surprizele au venit una după alta, de parcă cineva dezlegase la vârf sacul surprizelor iar ele au început a se revărsa, colorate sau terne, uluitoare sau intraductibile...

Televiziunile au început maratonul telenovelistic al evenimentului. Priveam  cu detașare în timp ce   împachetam puținele lucruri pe care le-am strâns în toți anii lăsați Hotelului Alion. Adevărata avere era pe cele trei carduri. În parcarea hotelului mă aștepta un BMW X5M... Și când mă gândesc: venisem acolo cu mai puțin de două sute de euro, cu sufletul răvășit și creierul varză!...

Știam că o clauză din contract lăsa loc anulării lui, în orice moment, de către conducerea  Confident Hotels SA,  dacă aceasta o va dori. Cunoșteam acum o mulțime de oameni influenți, afaceriști, politicieni, actori , vedete ale showbizului . Era timpul să pun în mișcare mașinăria micilor favoruri care se fac mai tot timpul cu un procent din valoarea favorului în buzunarul celui dispus să-l facă.

Tudor era un agent imobiliar din capitală pe care l-am sunat imediat după discuția cu Amalia. Avea ce-mi doream: un apartament în zona Militari, la prețul convenit de amândoi. I-am spus că voi ajunge la București în câteva zile…

Nu mă așteptam , dar în timp ce triam printre perechile de pantofi, Vichi a deschis ușa și izbucnind în plâns mi s-a aruncat în brațe. Îi mângâiam părul negru lăsat  pe spate în timp ce toate amintirile cu ea - începând cu celebra scenă pe care o improvizase inspirată de  Sharon Stone  - își conturau în creier zona de staționare. Vichi a fost nu numai amanta ideală, dar a fost și cea care a condus executiv tot timpul mandatului meu hotelul. Acum era descurajant de apatică și o înțelegeam. Proiectele noastre de viitor nu se intersectau. Vichi avea să rămână asistenta viitorului manager pe care conform codului ei de colaborare  trebuia să-l treacă pe lista „ devoraților” de Călugăriță… A fost ultima noapte pe care Vichi a ținut să o petreacă, în patul camerei mele, cu toate sistemele de securitate video, ale holurilor, deschise…

Dimineața am pornit amândoi spre birou, ea țindu-mă de braț, eu cu dezinvoltura omului care, liber, pleacă lăsănd în urmă încă o etapă a devenirii lui…

Moștenitoarea averii lui Tinu a ținut să fie prezentă la instalarea noului manager.  A fost protocolară. Primeam mulțumiri, salariul pe trei luni înainte și trebuia să părăsesc incinta hotelului în următoarele două ore. Surpriza a fost că înlocuitorul meu era o doamnă, suficient de onorabilă, pentru care tratamentul cu gerovital era prioritate de grad zero. În schimb venea la pachet cu fiul ei care urma să preia o funcție în cadrul serviciului de contabilitate… Am făcut un semn discret către Vichi iar ea a zâmbit peste ochelarii mari cu ramă neagră…

Sunt unul din acele milioane de oameni care se confundă în marea aglomerare a stupului; acolo unde micile diferențe individuale nu se mai văd de amplitudinea organizării sociale. Omul este produsul acestei organizări, indiferent de etapa istorică în care se formează. Comportamentul, sentimentele, gândurile sunt influențate de prezența implicită a altora. Niciun om crescut în sălbăticie, printre animale, nu s-a adaptat societății; toată natura sa rămîne tributară mediului în care se dezvoltă. Trăind în societate suntem suma experiențelor  și contactelor noastre…Sunt oameni pe care istoria îi alege să joace roluri mai mult sau mai puțin importante. Nu au fost cu mult superiori altora, doar rolul pe care l-au jucat a avut importanța lui…

La scara evenimentelor prin care am trecut cine mi-a dat mie rolul pe care l-am jucat?...

Am rugat un liftier să mă ajute cu bagajele și după ce mi-am luat la revedere de la principalii colaboratori și diferiți angajați întâlniți în cale am pus foc celor 625 de cai putere de sub capota BMW-ului cu destinația București. Coborând, bineînțeles, pe Valea Prahovei…

Am ajuns relativ repede dacă luăm în considerație aglomerația și starea drumurilor. Pe Amalia am anunțat-o în timp ce conduceam iar ea mi-a explicat cum să ajung și numărul vilei la care o găsesc. La intrarea în Bușteni GPS-ul m-a orientat la dreapta, pe lângă Casa memorială „Cezar Petrescu” și apoi în sus spre Valea Cerbului până am ajuns în fața unei pensiuni formată din șapte vile de vacanță  dintre care doar una  era impunătoare, cu restaurant, piscină interioară, sală de jocuri electronice, sală de gimnastică și altele. Vila numărul 5 era cea la care m-a învitat Amalia. Era mai mică, avea un design modern, o curte mare cu spațiu pentru grătar, teren de tenis împrejmuit, o mică livadă cu pomi înfloriți, un foișor cu masă și fotolii din împletituri. Mi-a deschis ușa în halat de baie, mai înaltă și mai strălucitoare decât Galateea când fiul lui Belus i-a întins mâna coborând-o din marmoră. – Am mai văzut figura asta, atunci când ai venit prima dată la Alion… Tinu spunea că zăpăcesc lumea. Tu mi-ai amintit atunci de Mihai Aspru și de zăpăceala lui când a văzut-o prima dată  pe Alba Radu Șerban . - Dacă știu  bine, la final, Apru rămâne cu Alba... am adăugat eu cu aluzie precisă… Ce știi tu?!... Voi bărbații și dreptul de posesie!... Care femeie nu-i place să fie admirată , spune-mi  una și eu o expun la Luvru... Mie mi-a plăcut la nebunie stângăcia ta. Dar de acolo și până la dragoste mai va!... Drept este că nu m-am atașat niciodată de cineva; să fiu nebună după el ,vreau să zic, să sufăr, să mă zbat, să dau apă ochilor dacă nu-l văd… Bei ceva?... M-a întrebat în timp ce agățată de braț  mă conducea spre unul din fotolii…  Ea s-a ghemuit ca o pisică în altul. – Depinde… Dacă plec spre București nu, dacă mai rămân prefer whisky cu un cub de gheață… - Laisa!... a strigat și de niciunde a apărut o tânără 
asiatică… - Da, doamna!

-    Pregătește două Jack Daniel’s cu câte un cub de gheață, pentru mine și domnul Andi... Ea este Laisa Maha. Este tailandeză și adevărata matroană a acestei vile, a continuat Amalia prezentările... Laisa avea atitudinea aceia asiatică de sfiiciune și  când a răspuns înclinându-se :„ da, doamna” cu accentul pe prima silabă specific vorbitorilor de limbă engleză. – Tinu  a găsit-o în perioada cât a fost ministru și a angajat-o să se îngrijască de  vila aceasta care a fost mult timp refugiul nostru de lumea exterioară… Nu l-am iubit pe Tinu, de fapt n-am iubit pe nimeni, dar am ținut la el și am încercat să-l fac fericit. El m-a scos la lumină și mi-a dat ce nu aș fi obținut niciodată cu toată energia mea. După zece ani în sportul de performanță m-am găsit cu un pumn de medalii și zero bani în cont… Acum nu-mi lipsește nimic și sper să nu-mi mai lipsească ceva vreodată. – Dragostea?!...am virat eu cu o nuanță interogativ-afirmativă... 
 - Am avut un antrenor, unul dintre aceia care cresc și nu iartă. A făcut din mine campioană, dar și femeia care să nu confunde dragostea cu sexul… Apoi am avut altul și altul toți cu ochii mai mult sub costumul meu de înot. Pentru a reuși ca actant feminin pe scena performanței trebuie să lași steagul virtuții de o parte. Ce să caute dragostea pe acolo?...Crezi că ăia care mă tăvăleau pe canapele, fotolii sau prin mașini o făceau din dragoste?... Tu ai simțit trădarea ca pe o insultă, eu am simțit umilința, murdăria și jegul ca pe o prăbușire…  Băusem whiskyul și Amalia a cerut alte pahare… - Apoi a trebuit să trec prin patul  multora ca să obțin diploma de antrenor, să-mi deschid propria școală, să obțin finanțare… Totul a încetat într-o zi… Ziua când, cu toate corăbiile scufundate, am prins colacul de salvare și nu i-am mai dat drumul până aici. Nici n-am să-i mai dau cât timp pot să am dragostea la picioare și s-o tratez ca pe o fată de casă… Am băut multe, multe pahare, la un moment dat am și mâncat ceva pregătit de Laisa… Amalia era dezinvoltă și... apetisantă. Nu mai eram nici prea tânăr nici prea stângaci, dar nici nu voiam să ajung fată de casă. Și-a tras fotoliul aproape. Halatul de baie petrecut peste talie și prins doar  de cordon i-a dezvelit pulpele netede și albe până deasupra genunchilor… Știa efectul pe care îl produce și își studia cu atenție mișcările... - Mâine în jurul prânzului sunt invitata unui alt fost sportiv și mare iubitor de vânătoare. Acolo, printre alți invitați, milionarii Europei, este locul meu, Andi… Locul tău este acolo unde îți este inima… Laisa ți-a pregătit o cameră, cu tot ce dorești, absolut tot… - Chiar tot ce doresc?... Depinde ce dorești, Andi!…

Am pornit spre camera mea în urma Laisei. Era, spre deosebire de multe asiatice, mai înaltă de statură, dar cu o față nevinovată și un surâs dezarmant... – Domn chem la mini se voi ceva!… Am reușit, cu chiu cu vai, să păstrez aparențele și să mă strecor sub cearșaf în condiții cât mai onorabile. După atâtea pahare de whisky camera se învârtea de la ușor spre iute până când ochii îmi intrară în vertij și toate simțurile mă părăsiră… Undeva în noapte, cine știe când, am simțit un deget pe buze apoi o mușcătură ușoară de lobul urechii. Am prins cu brațele trupul alunecos de anacondă apoi m-am rostogolit peste el cu fața îngropată în sânii tari și fierbinți… 

Dumnezeu are și el momentele lui când revarsă peste tot și toate flori de vișin…

  

Ochii, fruntea, tâmplele erau prinse pe o căldare imensă de beton. Aveam senzația aceea de mahmurală vecină cu buimăceala. Demonul beției are picioarele de plumb și clopotele Catedralei Mântuiri neamului în urechi. Nici apa rece nici dușul nu au șters pe deplin efectul drogului degustat pahar după pahar. Corpul simțea nevoia unei detoxifieri iar o cafea mare, fierbinte era primul pas către aceasta. De undeva, dinspre salon, aroma ei trimitea semnale olfactive de mare interes. Am găsit-o pe Amalia îmbrăcată, cu ceașca în mână și ochii mai limpezi ca diamantul. Laisa mi-a  turnat și mie. M-am așezat  în fața ei ca în fața statuii lui Buda. Ținea ceașca în mâna dreaptă cu degetul mic puțin ridicat iar în stânga farfurioara la nivelul sânilor. Am privit-o insistent. Parcă nu băuse cot la cot cu mine. Avea gâtul drept, privirea senină… Amalia era o forță ce nu se consuma la foc plăpând… - Ai dormit bine?  - Da! am răspuns simplu încercând să fiu mai mult decât eram. – Aseară am vorbit multe, mai mult despre mine… Vrei să te stabilești în București? – Da! Am câteva oportunități acolo… Amalia s-a ridicat rotindu-și privirea prin cameră. Laisa dispăruse discret. S-a apropiat de scrin, a tras unul dintre sertare de unde a luat un plic. – Pentru tine! De la Tania!...

Am ajuns în capitală, unde Tudor mă aștepta cu cheile apartamentului. L-am vizitat împreună și am stabilit ora când, a doua zi, să ne întâlnim pentru semnarea actelor. Apoi urma să vizităm un antrepenor, cu care el colabora , în vederea unui loc de muncă… Rămas singur am început să fac lista  cu ce mai trebuia de cumpărat. Așa cum stabilisem de la prima convorbire cu Tudor, apartamentul era funcțional, legat la toate utilitățile,  dar frigiderul era gol, barul de asemenea. Urgent mai trebuiau: alimente, băutură, pahare, veselă . După ce am descărcat valizele cu care plecasem de la Sibiu am pornit în căutarea celui mai apropiat supermarket. Am găsit unul, pe Bulevardul Timișoara , în apropierea stației de carburanți OMV , la câteva sute de metrii de apartament. Era aproape opt seara când am terminat de aranjat bagajele și cumpărăturile. Pe masa din salon era pachetul pe care Laisa mi l-a dat la plecare, când mă urcasem în mașină: - Domn are mancat la strada, a chicotit ea cu fața toată numai zâmbet… Plecasem oarecum zăpăcit, nu numai de excesul din seara precedentă ci și de faptul că din mașina care venise după Amalia a coborât un personaj  ce mi se părea cunoscut, dar nu îmi aminteam de unde. Tipul i-a deschis portiera din spate a Mercedesului apoi după ce Amalia a intrat, a ocolit mașina prin spate și s-a urcat lângă ea.  Din unghiul în care eram parcat am apucat să mai văd ochelari cu lentile fumurii ale șoferului… - Când domn trece, Laisa aștept domn… I-am  făcut cu măna și am demarat…Pe drum din cauza traficului aglomerat nu am desfăcut pachetul. Apoi m-am luat cu altele până când l-am descoperit. Erau în el două sandwichuri, un pahar termo cu cafea și… o rămură înflorită de vișin…  M-am aruncat în pat râzând ca tâmpitul…

Andi,

Numele meu este Tania Serediuc.  Aveam 17 ani când l-am cunoscut pe Dinu. Tata era alcolic. Mă bătea și pe mine și pe mama ori de câte ori i se năzărea. Am fugit cu Dinu. Era salvarea mea, era dragostea în brațele căreia m-am aruncat să ajung cât mai departe de mediul acela agresiv. Am lăsat în urmă tot, cu gândul că orice viață este mai bună decât viața pe care o îndurasem. Nu m-am gândit nicio clipă unde dece drumul pe care plecam. Dinu s-a dovedit a fi un loverboy. Am ajuns cu el în Craiova într-o casă  lângă  Școala de Artă. După o  săptămână  a venit într-o seară cu doi prieteni. Eu am stat în dormitor cât timp ei au băut în sufragerie. La un moment dat Dinu a venit și s-a așezat lângă mine. Mi-a spus că este dator la băieți și ca să scape de datorie trebuie să mă culc cu ei. Am izbucnit în plâns, am țipat, iar el a început să mă lovească  la modul crunt. M-a lăsat aproape leșinată. Am simțit când primul s-a urcat peste mine. M-a spurcat ca pe o treanță, apoi a început să strige spre surfragerie: - Ce dracu Dinule asta e moartă… Nu mișcă nimic , nu știe nimic. N-ai învățat-o până acum?!… De mâine începem cu clienți și șteoarfa asta parcă e manechin…Era începutul calvarului. Ce pățisem acasă era floare de nufăr. Zi de zi, lună după lună, am îndurat umilințe și bătăi inimaginabile. Dacă un client nu era mulțumit mă băteau în burtă, ca să nu-mi strice fața, sau îmi puneau o pungă de plastic pe cap și mă lasau fără aer până leșinam… Durerea mă făcea să-mi doresc moartea. Plângeam ore în șir lângă fereastră, închisă în cameră, până veneau clienți.

Alteori plecam însoțită de ei la diferite adrese. Toate rezidurile umane incapabile să trezească interesul unei femei, toți puii de bogdaproste puțind a alcool și jeg sedimentat, toți boșorogii cu izmene și neputincioșii însurați de babe și mătuși m-au făcut troaca lor de lături… Îmi era scârbă de toți, dar mai ales de ce devenisem… Dincolo de curtea înconjurată cu gard de beton era un parc în fața clădirii unde funcționa Școala de Arte. Zilnic, spre ora patru după amiaza, venea un tânăr și se așeza pe bancă până începeau să iese rând pe rând profesori, elevi, unii cu cutii de vioară, alții cu blocuri de desen…Când apărea o fată înaltă, cu părul lung, negru, o ridica de mijloc și se învârtea cu ea în aer râzând și bucurându-se unul de altul. Îi priveam cum își caută mâinile cum își mângâie obrajii, cum se sărutau ca nebunii. L-am urmărit aproape o jumătate de an, în zilele de școală. Venea mereu cu o floare, o ciocolată sau cu covrigei pe sfoară,  mereu râzând, mereu vesel, mereu îndrăgostit… Îl iubeam pe omul acela, omul pe care orice femeie și l-ar fi dorit, omul cu gesturi tandre, iar omul acela erai tu!…Te-am recunoscut în seara când ai venit și te-ai așezat la masa din restaurantul unde lucram: întruchiparea dezamăgirii!... După aproape doi ani de calvar într-o dimineață ușa a fost spartă și în casă au năvălit mascații… L-au ridicat pe Dinu, pe ceilalți doi și pe clientul din noaptea aceia. Am fost luată și eu. La secție am dat o declarație apoi am fost lăsată în grija unei doamne ce  reprezenta o agenție de reintegrare. O chema Amalia Poiană. Ea m-a adus în Sibiu, mi-a găsit locuință și loc de muncă… Nu m-am culcat cu tine pentru bani, Andi… Erai, pentru mine, omul pe care nu l-am avut. Întruchiparea dorințelor pe care le îngropasem adânc în sufletul meu, atunci când vă urmăream îmbrățișerile, mângâielile, săruturile, ținerile de mână… După prima noapte pe care am petrecut-o împreună, Amalia a trecut pe la restaurant. Mi-a zis că este în căutarea unei persoane pe care s-o angajeze la Alion… Am vorbit despre tine. Amalia avea  ușurința exprimării lucrurilor care, încâlcite în destinul meu, mă facem că nu le mai văd sau că le uit… M-am bucurat când te-am regăsit acasă și mi-am mai cumpărat, cu banii tăi, două noapți de plăcere…Cele mai curate și mai frumoase nopți din viața mea au fost cele petrecute cu tine. Îți mulțumesc, nebunule nebun, pentru ele!... Iartă-mă, pentru că eu am fost, de fapt, cumpărătoare de dragoste.

                                Tania Serediuc

                                      Sibiu, 15 feb. 2014

P.S.  Am greșit când ți-am cerut bani. Am regretat imediat, apoi m-am împăcat cu gândul: ce eram pentru tine și pentru toată lumea dacă nu o prostituată?

În plic, lângă file, am găsit cele trei sute de euro…

Eram trântit în pat, ca o macaroană expirată, cu tivul ochilor plesnit de fire de praf iluzorii. Scrisoarea era datată la câteva zile după plecarea mea la Alion... Am sunat-o pe Amalia, dar linia era ocupată. Voiam să știu când și în ce împrejurări a ajuns scrisoarea la ea. Pentru  starea în care mă găseam cel mai bun lucru pe care ar fi trbuit să-l fac era o noapte de somn adânc și odihnitor. Dar dracul are și el momentele lui. Am coborât la barul pe care îl ochisem dincolo de parcarea unde lăsasem mașina. Whisky cu gheață pentru marea încâlceală. Venisem în București. Aranjasem cu locuința urma ceva pentru un job, dar nu aveam pe nimeni apropiat, pe nimeni cu care să schimb o vorbă, cu care să beau un pahar. Deși aproape de miezul nopții în bar erau o mulțime de oameni în majoritate tineri, gălăgioși puși pe distracție. Am cerut al doilea pahar. Descoperisem că Tania nu se culcase cu mine pentru bani. Se culcase cu omul închipuirilor ei. Vichi se culcase cu șeful, de fapt cu bărbatul pe care voia să-l supună farmecelor ei. Laisa venise în patul meu, posibil, trimisă de Amalia...În anii petrecuți la Alion m-am întâlnit și cu alte femei nu numai cu Vichi. Niciuna nu a lăsat în sufletul meu urmele pe care le-a lăsat Tania. Sexualitatea este slăbiciunea și motivul acțiunilor noastre. Solista unei formații care cânta în restaurantul hotelului  s-a despărțit la o lună după căsătorie pentru incompatibilitate în pat. Îmi mărturisea, în clipe de intimitate absolută, că își iubea soțul, că se simțea foarte bine în compania lui, dar nu și în pat. Dincolo de iubire, de implicare autentică față de partener, stau sentimente și fantezii erotice a căror satisfacere este  parte a naturii umane. Atunci când iubești pe cineva, acesta devine parte a ta, toate caracteristicile lui se transeră în psihicul tău, dar numai împlinirea fanteziilor sexuale duce la profunzimea conexiunii, la găsirea jumătății, a sufletului pereche. Tania era o parte a trupul meu, căutată pentru că s-a dăruit, în cele trei nopți, cu patima unei vieți întregi.

Când am cerut al treilea pahar a sunat telefonul.

Era Amalia. După: ce faci?, ești bine?, am întrebat-o de scrisoare. Înainte de a pleca, Tania a lăsat proprietarului garsonierei două scrisori: una pentru Amalia, alta pentru mine. Cum pe plicuri nu era nicio adresă le-a păstrat până când Amalia  s-a întors în Sibiu. De Tania nu știa nimic. În scrisoarea pentru ea, îi mulțumea și atât. Înainte de a închide m-a întrebat, râzând, dacă în București plouă cu flori de vișin...

 – Problem?! am auzit lângă mine vocea pe care credeam că o uitasem. -  Dacă sunt probleme de vină sunt femeile, banii și alcoolul. – Iar ai plecat de la cazane, Mefistotelus? – Mefi!... Poți să-mi spui Mefi. – Credeam că ai dat colțu’ și ai uitat să-mi iei sufletul. Am citit recent că un britanic și-a vândut sufletul cu aproape 12 lire. A semnat și un contract cu propriul sânge în favoarea unui bărbat din America. Când ne-am întâlnit al meu nu valora nimic, dar de atunci am avut oarece succes dovadă că ți-ai băgat mătăluță coada. Cât crezi că valorează acum?  – Fii serios, Andi! Crezi că interesează pe cineva sufletul tău în afară de tine? Și ce să fac din el? Monedă de schimb cu Ăl de Sus? Sufletul este viață. Viața așa cum ți-o trăiești. Îți închipui că cele 21 de grame, sau câte o avea dacă o avea, se vor face criță la barul din iad sau vor bea lapte și miere la cofetăria din rai? Dacă vrei poți să crezi. Nu am venit să-ți iau, am venit să-ți dau. Dacă încetezi cu stinsul minții și îți limpezești gândurile,  mâine, la ora patru și jumătate, îți poți întâlni sufletul pe strada Remetea, nr. 4. Este cadoul meu, pentru tine, de casă nouă!... Mefi avea dreptate. Exageram uneori cu alcoolul. Vichi m-a salvat de câteva ori să nu mă fac de râsul caprelor... Cu doar o noapte în urmă alcoolul mă făcuse de coarnele lunii. Cine venise lângă mine în pat: Laisa ori Amalia?...

M-a trezit soneria telefonului. Mi-am amintit cu greu de întâlnirea cu Tudor, așa că după câteva scuze m-am repezit spre biroul notarial unde mă aștepta. Actele, transferul banilor, întâlnirea cu antreprenorul, toate astea au fost gata până spre orele două când am intrat într-un restaurant să luăm masa. Eram proprietar, viitor angajat – un post se elibera cam peste o lună și jumătate. După masa încheiată cu două cafele și fără niciun pahar de alcool, aveam mintea mai limpede și gândurile mi-au zburat sprea adresa din Sectorul 2...

Este evident că ceea ce se întâmplase cu mine în ultimii ani era un amestec indescifrabil de hazard, complicat de o mecanică intimă a șlefuirii, a schimbărilor interioare. Amestecul de femei, bani și alcool, stupefiant în amploarea lui,  pornise de la pierderea încrederii în omul de lângă mine și se desfășura în episoade conjuncturale, incongruente și cu finalitate incertă. Nimeni nu este posesorul unei deplasării rectilinii. Viața îți rezervă surprize, unele cu efecte derutante, dramatice uneori, cu schimbări de direcții sau scenarii. Și parcă prin toate, câte mi se întâmplaseră își bagse dracul codița lui de îngeraș căzut!...

Am iubit-o pe Ela cu sinceritate crudă, cu devotament emoțional și naivitate ofelică. Atunci când toate acestea s-au prăbușit, când buzele prăpastiei mă sărutau pe gene, dracul a fost lângă mine, cu codița lui șmecheră, aducându-mă într-o lume pe care nu o visasem, pentru care nu aveam chemare, dar în care mi-am făcut culcuș...

Adresa dată de Mefi era a unei grădinițe. Printre cele câteva mame care ieșeau cu copii de mână am văzut-o pe... Ela. După cinci ani, în care amintirea ei se da după copacii memoriei, era pentru prima dată când o vedeam: înaltă, frumoasă și de mână cu o fetiță. Poate cineva să-și imagineze uluiala și confuzia în care am rămas, prostit, cu ochii pe icoana sufletului meu?...

- Nu te uita ca mâța-n calendar! Dacă vrei vreo explicație, vino să vorbim. Este în apropiere un cafe-bar cu loc de joacă pentru copii. În timp ce Andreea se va juca, vom clarifica multe din câte ar fi de clarificat... Am mers tăcuți, cu fetița între noi. Barul era în apropiere. Avea un perete de sticlă în spatele căruia era amenajată o încăpere cu tobogan și tot felul de jucării. Ne-am așezat în fotolii și în timp ce Ela, ca o cunoscută a locului, comanda, eu am rămas privind gheomotocul ce își lăsase la ușă pantofiorii  și alerga râzând după  minge. – Este fetița noastră!... Da!...  Când ai plecat eram însărcinată. Mefi ți-a spus unde să ne găsești? – Îl cunoști pe Mefi? – Ba bine că nu! De fapt îl cheamă Aristotel Mefianu și este colonel în cadrul Serviciului Național de Securitate. Noi îi ziceam Mefistotel Aristoianu. Iar eu, pe numele meu adevărat,  sunt Ileana Zangu, locotenent în cadrul SNS, fostă, sub acoperire, pentru un an și ceva Elena Trașcă apoi Elena Herjeu. – Suntem la camera ascunsă? Am văzut suficiente filme hollwoodiene cu spioni. Râzi de mine? – Sunt cât se poate de serioasă. Dacă Mefi te-a trimis ceva s-a întâmplat. Ceva care l-a făcut să ridice cortina. Am auzit că s-au făcut schimbări  în ierarhia serviciului și mulți agenți au fost trecuți pe linie moartă. Prin 2011 diferite surse informative semnalau faptul că Bahtyar era capul unei rețele de spălare de bani cu foarte multe ramificații. Toate acțiunile de a infiltra un om în anturajul său au eșuat. Bahtyar era prevăzător, din cale afară de suspicios. Avea însă și slăbiciuni iar una dintre ele erau femeile măritate. S-a încercat cu Dragana și Alex, dar oamenii lui au descoperit ușor că nu erau un cuplu. Mefi a pus la punct un scenariu, așa cum spuneai tu, desprins din filme. Amalia era prea cunoscută, Vichi prea artificială, Corina nu prezenta interes, Dragana eșuase, așa că pentru rolul principal am fost aleasă eu. Trebuia să am un loc de muncă pentru o perioadă, să-mi aleg un soț, să facem nuntă, toate câte le face o familie normală, apoi să mă angajez în unul din  punctele lui de lucru și să-i atrag atenția. Pentru a nu fi descoperiți ușor trebuia ca soțul să fie autentic și să nu știe nimic din tot aranjamentul. Așa că te-am  ales pe tine.Totul a mers aproape bine până în ziua când am avut toate datele necesare destructurării rețelei, arestari lui Bahtyar și a complicilor lui. Unul singur a rămas în libertate. Nu sunt multe zile de când l-au îngropat cu onoruri familiale. Pantici era unul din beneficiarii serviciilor lui Bahtyar. Au devalizat sectoare întregi de activitate economică și au sifonat  fondurile. Când a simțit că suntem pe urmele lui a întors-o ca la Ploiești și a intrat în sferele înalte ale politici unde cu bani și relații a devenit intangibil. Amalia a fost mereu în preajma lui. Mefi a recrutat-o când era aproape de faliment. Amalia își deschisese o școală de natație. Nu prea a avut succes. Mefi a introdus-o în lumea lui Pantici sub pretextul unor sponsorizări. Bine ghidată, Amalia l-a avut tot timpul la degetul ei. Pantici a numit-o manager la Alion, acolo unde Amalia a adus-o imediat și pe Vichi experta în matrapazlâcuri financiare și un specialist al bazelor de date. Hotelul era un bastion al culegerii de informații. Ai fost umbrela sub care echipele noastre își făceau datoria. Erai un căzut din lună care nu trezea bănuieli. Oamenii politici și afaceriștii au și ei sursele lor de informare. Menținerea ta într-un un post așa de important a avut chichirezul ei. Ideea a fost a Amaliei. Ea a avut o slăbiciune pentru tine încă de la început. Împreună am pus la cale întâlnirea noastră. Îți amintești? Școala de artă era o acoperire pentru unul din sediile SNS. După ce Mefi ne-a dezvăluit planul său, am pornit cu Amalia în căutarea mielului de sacrificat. În clădirea  băncii unde lucrai, Amalia te-a văzut și a pus ochii pe tine. – El!... Ce zici?...Nu arată rău ca animal și s-ar putea să aibă și ceva material  sub părul ăla de hipiot. Te-am abordat a doua zi sub pretextul că sunt urmărită de cineva și am nevoie de ajutor pentru a  ajunge la Școala de Arte. Mefi făcea pe urmăritorul. Tu ai intervenit, protector, apoi știi toate câte au urmat. Întâlnirile, plimbările, căsătoria , toate regizate la mare artă. La un moment dat urma să fii informat, recrutat și primit printre colaboratori sau dacă nu erai de acord lăsat liber într-un post convenabil... Așa cum se anticipase, Bahtyar ne-a urmărit. S-a interesat de actul de căsătorie, sub pretextul că trebuie la dosarul meu de angajată, iar oamenii lui au făcut incursiuni prin viața noastră. Eu îi spuneam cum ne-am cunoscut, cum mă curtai, cum m-am îndrăgostit de tine. Mă făceam că îmi este greu să am și să întrețin o altă relație în afara căsătorie. Totul pe tonul că sunt femeie sătulă, dar aș mânca și din alte fructe. Mă plimba cu mașina lui de lux în orele de program, sub pretextul că mergem la bancă, luam masa în restaurante exclusiviste și mă aducea la birou înainte de sosirea ta. Faptul că nu bănuiai nimic, în timp ce noi ne aruncam priviri pe sub gene, era pentru Bahtyar felul său pervers de ași gâdila orgoliul de cuceritor cu alonje. Un plan minuțios elaborat, dar pe un termen așa de lung a avut și momente când a scăpat de sub control. Unul a fost când am aflat că sunt însărcinată iar tu ai aflat de ieșirile mele cu Bahtyar. Ceva mi-a scăpat și imprevizibilul s-a produs. Nu am fost atrasă de tine, dar nici nu te-am disprețuit. Erai atât de pierdut în lecturile tale și de împrăștiat încât a trebuit să fac eforturi  în a sta cu tine mai bine de un an. Aveai și momente care mă surprindeau. Unul a fost acela când ai intrat în cameră cu o ramură de vișin înflorită și ai scuturat-o peste mine. Ai umplut tot patul de fulgi albi apoi am făcut dragoste peste ei. Când am aflat că sunt însărcinată a fost un moment de cumpănă în viața mea. Greșisem! Mefi era supărat. Mi-a cerut să fac avort. Nu ți-am spus, dar am fost o fetiță salvată în urma unui avort provocat de o mamă declasată. Am hotărât să țin copilul și în același timp să-mi duc la capăt misiunea.  Reacția ta, când ai găsit în telefonul meu mesajele lui Bahtyar, a fost oarecum surprinzătoare. Nu te credeam capabil să mă lovești. Furia aceia necontrolată m-a speriat. Când ai trântit ușa primul gând a fost că vei face ceva nechibzuit. Ceva care să dea peste cap tot efortul echipei. Speriată, l-am sunat pe Mefi iar el a plecat în urmărirea ta împreună cu Amalia și Corina. Întâmplarea a făcut ca după ce ai colindat aiurea tot orașul să intri în restaurantul unde lucra Tania. Mefi te-a urmărit, ți-a pus în băutură un drog, unul cu efecte psihice derutante, pe care noi îl numim drogul dragostei, apoi s-a așezat lângă tine și ți-a sugerat  direcția în care să privești… După prima noapte pe care ai petrecut-o cu Tania, Amalia a vizitat-o a doua zi la restaurant pentru a afla informații. Tania i-a spus toată povestea: faptul că te știa din vedere, că ești așa cum își imagina ea un bărbat, că te dorește și că ar vrea să rămâi lângă ea. Cum lucrurile tindeau să ia o întorsătură neașteptată, având în vedere că eu eram însărcinată cu tine, Amalia a adus-o cu picioarele pe pământ; i-a spus că pentru tine este o prostituată, că  veți suferi amândoi, că ești căsătorit, că vei avea un copil etc...Încă nu știam ce să facem cu tine și atunci Amalia a venit cu ideea să te lase în locul ei, la Alion. În felul acesta aveai casă, masă, toate cele. Așteptam să vedem primul tău gest, primul pas, iar acesta a fost de a cere divorțul. Corina a încercat oarecum să te facă să renunți, dar ai fost categoric și atunci am hotărât să nu-ți spun despre sarcină...

M-am culcat cu Bahtyar. În acest fel am ajuns în reședința lui iar după câteva zile de răsfăț i-am intrat în calculator…Dacă nu i-aș fi cedat n-aș fi ajuns niciodată să-l demasc. Te-am pierdut însă pe tine. Am păstat totuși ceva...   Ți-am spus ce a urmat. Mefi m-a trecut în rezervă și mutat aici, în București. Lucrez la o agenție de turism iar Andreea este preocuparea mea esențială. Nu m-a întrebat de tatăl ei, dar presupun că o va face cândva. Nu am vrut să fii obligat cu nimic. Nici acum nu vreau. Viața ei a fost opțiunea mea și numai a mea. Poate că mă condamni pentru asta, pentru că ți-am stricat într-un anume fel viața, dar echipa a făcut toate eforturile să-ți ofere o alta în care să-ți găsești locul și în care nu cred că ai dus-o rău. Împreună, începusem a nu ne mai suporta. Nu mă așteptam și nici nu te așteptam. Mefi te-a trimis să ne găsești și nu știu de ce?…  - Poate știi de ce ai pus fetiței noastre numele meu?!...

Dragostea este liantul unei relații. Au vorbit despre ea oamenii tuturor timpurilor. Ce aș putea spune nou?... Apariția unui copil într-o relație o întărește sau o desfințează. Reacțiile fiecăruia sunt urmare a temperamentului și a educației primite. Un om religios se comportă într-un anume fel, un om iresponsabil în altul...  Am iubit-o pe Ela,  sau Ileana sau cum dracu s-o mai numi! Ea nu!... Dar a făcut un copil cu mine. Cu mine cel ales pe post de popa prostul târgului. Crezusem  că rutina,  ghinionul sau apariția lui Bahtiar a dus la impasibilitate cu care ne-am tratat căsnicia. Era însă ceva machiavelic, mefistofelic... Paștele mamii ei de viață!... S-au jucat cu ea, cu sentimentele mele, cu emoțiile mele… Cum să reacționez? Ce hotărâre să iau?...

Tania era dintr-un sat de lângă Suceava: Lisaura. Când am ajuns în fața casei, pe drumul din apropierea bisericii, era în curte, îmbrăcată așa cum îmi rămânsese în amintire. Mi-a sărit de gât. Printre îmbrățișări și săruturi mi-a șoptit: - Ți-am spus că o să ne mai vedem!... M-a luat de braț și am urcat spre biserică. Ușor, m-a împins spre crucea de piatră, din cel mai îndepărtat colț al cimitirului, pe care cineva dăltuise:   

                                   Tania Serediuc

                                   Născută 8 aug. 1994 Lisaura

                                   Decedată 11 februarie 2014 Sibiu