Wednesday, December 28, 2022

Iarnă

 

E doar o iarnă fără rost,

În mine ninge străveziu;

Plecate-s zilele din post

La bal mascat și e târziu.

 

E timpul clipelor de hram

Când dintre reverii mă smulg,

Să văd cum fâlfâie prin geam

Și cade umbra unui fulg.

 

Acum, se-apropie, tiptil,

Amanta albului sperjur

S-aprindă ultimul fitil

Al arderilor împrejur.

 

E doar o iarnă de prisos,

Un zbor sfârșit în colivie,

Când frigul ți se-nfige-n os

Pentru o scurtă veșnicie.

 

Afară nu mai știu, oricum,

Dacă-i senin sau bate vânt,

Sau dacă ies copii-n drum

Să facă oameni de pământ…

 


Scriu la o masă, lângă foc,

Și spațiul parcă s-a restrâns;

Nu mai contează niciun loc

În care am șezut și plâns.

 

În iarna asta, anodină,

Când mor, de silă, cucii-n ceas,

Aud cum cântă, în surdină,

Colindătorii de pripas

 

Și mă visez sub baldachin,

Între zăpezile genunii,

Golind paharele de vin

Mai roșu decât Moș Crăciunii.

 

 

 

*****

 

era o seară de coșmar

o iapă grasă și-un măgar

prin parcul sumbru, pe alei,

umblau fără chiloți pe ei…

se auzea pe undeva:

da-nu-mă-nu-mă-nu-mă-iei;

da-nu-mă-nu-mă-nu-mă-iei!...

Tuesday, December 27, 2022

Lunatic

 

Din toate câte-n mine sună

și-mi rod tăcerea, dureros,

aș construi, până la Lună,

un pod gigantic de frumos.

 

Da’-n fiecare provocare,

cu care-ncerc să mă explic,

spre șantierele lunare

văd un constructor de nimic.

 

Eu sunt un fel de lăutar

din spița mulților glumeți

acoperiți de praf lunar

și care cântă prin boscheți…

 

Cu sticla-n bot, la mare artă,

în seara asta, desuetă,

eu, menestrel, la cobză spartă,

cânt sub balconul tău, Julietă.

 

Un rătăcit, posomorât,

ce-ar vrea iubirea s-o îngâne,

cu glasul meu, de-aed pârât,

să fac o punte pe genune

 

și s-o las dracului de Lună,

cu vraja ei de clar-obscur,

să trec, să vin, la tine, până

mai văd balcoanele din jur.

 

 

Wednesday, December 21, 2022

*****





Se reintroduce fumăritul, birul pe coșul de la casă, deghizat în taxa pe centrala de apartament. Cine spunea că a trecut epoca fanarihoților?





Monday, December 19, 2022

*****

Nimeni nu este atât de prost pe cât pare, dar nici atât de deștept pe cât se crede. 

Saturday, December 17, 2022

curgeri

 

și curg la dracu, toate curg,

un fluviu jalnic înspre zări;

intinerarul cel parcurg

este pavat cu-ncrâncenări.

 

pe el, cu pasul hotărât,

merg numai unii temerari;

eu sunt un voiajor pârât:

mă-mpiedic în pantofii mari…

 

du-te-nainte, vin și eu,

dacă te cheamă iar mirajul;

actanții dunelor, mereu,

dau peste cap kilometrajul.

 

vei înghiți orice distanțe,

pe calea urmelor deșarte;

cu pașii marilor speranțe

vei face-autostrăzi pe marte.

 

să nu te miri dacă-o las moartă,

acesta-i prețul uneori,

când bei, în fiecare haltă,

paharul palidei candori.

 

eu sunt turistul care luni

ia de la cap aceeași stradă

și dacă merge, merge-n mâini,

către duminici de zăpadă.

 

de mine, singur, trag afară,

să merg, să curg, spre undeva,

spre visul nopților de vară

în care pot să beau ceva.

 

tu du-te, vin și eu, apoi,

doar să mă scot dintre pahare,

să-mi pun adidașii cei noi

cu care merg fără picioare.

 

Rugăciuni

Mă punea mama-n orice seară

și să mă rog și să mă-nchin

înspre icoana c-o fecioară

în brațe cu pruncul divin.


Când, mai târziu, mă motăneam,

cu trupul de patimi pătruns,

de o fecioară mă rugam

în brațe să mă țină strâns...


De-atunci, mă rog, stăruitor,

de multe dame, sclipitoare,

dar sufletul, milog major,

visează numai la fecioare.  




Friday, December 9, 2022

Urmărit

 

Iar am pus-o, azi, de mămăligă,

Iar am dat cu bățul în păsat,

Iar m-am dus să joc în superligă -

Superliga marelui  ratat.

 

Mă găsesc, de mult, în compania

Celor care dorm pe unde pot,

Pentru mine toată strategia

E să-mi fac din idealuri șrot.

 

Terciul lor să-mi fie-aperitivul

Ce-l degust în zeamă de urzici:

Asta-i viața, ăsta e motivul

Să devin perdantul de servici.

 

Tot am vrut să ies dintre rigole,

Să las dracu locul din canal

Și să pot servi din caserole

Prăjituri la balul de cristal,

 

 Dar m-a luat pe sus o cavalcadă

 De ninsori opace, furibunde,

Și-am ajuns un fel de om de stradă

Ce servesc din pungile imunde…

 

Azi o dau la-ntors, pe serpentine,

Alegând spre circ într-o cvadrigă 

Și mă urmărește, vai de mine,

Tot trecutul meu de mămăligă.

 

Thursday, December 8, 2022

*****

Zââât!... Rădoi nu este inventatorul pasei înapoi. Este inventatorul pasei fără minge. 

Friday, December 2, 2022

*****

 

Avem acum pe planetă opt miliarde de oameni și pe Teodor Stolojan.

*****

 

Iarna a venit. Iar n-avem căldură.

*****

 A crescut în mine mândria de a fi român... A crescut cu rata inflației!

Friday, November 18, 2022

feroviara

 

și trenuri lungi mureau pe șine

cu toate gările închise

iar doamna toamnă-și însușise

periplurile clandestine.

 

cutreieram prin spații goale,

iubirea mea, de ani întregi,

iar ușa marilor bodegi

mă țintuia în balamale.

 

cu sticla-n bot urcam pe scenă

să-ți scriu cu acul de la ceas

poema bunului rămas

din lungul șuier de sirenă.

 

însă, cu mâinile-atârnate,

holomocit ca zăbăucii,

în tâmple-mi huruiau doar cucii

mai multor trenuri deraiate…

 

leșină frunzele pălite

peste traversele precare

iar vântu' mișcă-n depărtare

niște batiste-nchipuite

 

când eu beau singur, singur cuc,

prin barul gărilor de nord

și-nghesuit, ca-ntr-un fiord,

nici nu mai vin, nici nu mă duc.

 

 

Saturday, September 10, 2022

saharizare

 

criza generală dă, de-un timp, la gioale,

seceta mă prinde, stors, pe bulevarde;

azi, printre terase goale-goale-goale,

am dat foc ispitei și mă uit cum arde.

 

trec, mai lent ca noaptea, lungă, de la pol,

într-un dans haotic, rătăcind, prin burg;

caut azimutul stării de subsol

și-n cocleala zilei, oxidat, mă scurg…

 

doamna mea, mai doamnă decât toată vara,

vezi c-am pus la gheață trei recipiente

adu-le pe plaje să le sorb curara

țelurilor noastre foarte divergente

până când, suavă, ne-o-nghiți sahara:

poate pe de-a-ntregul, poate pe fragmente.

 

Wednesday, July 27, 2022

Saturday, July 16, 2022

*****

mă gândeam că pe o așa secetă ar fi nevoie de niște paparude. să fiu bine înțeles: de paparude nu de parașute!

Sunday, July 10, 2022

Scrisoarea III-a -răvaș pentru plăcinta revelionului 1987

 prietenului meu Dan Robescu



La un semn al lui Nea Milu, fluturând pe sus gambeta,

Tot biroul lui se-mbarcă și pornește spre Drobeta:

Mutu, Păsat și Miroșu, băieți ageri, cum ar fi,

Vin de-ntunecă localul și se-așază-n bar de zi;

Răspândindu-se la mese rezervate pentru boși,

Făcători de pâine albă, de plăcinte și gogoși.

Iată  vine-un purtător de frucola-n cupe-adânci:

-        - Ce faci tu, măi băiețaș, cu lichide pentru țânci?

-        - Ce fac eu?... Aduc ofertă de la seful meu ce-ar vrea

Să-i îngăduiți, mărite, un pahar cu voi să bea.

La un semn deschisă-i calea și se-apropie de bar

Un pletos cu burtă mare și cu fălci de măcelar:

-        Tu ești Socol? – Da-mpărate! – Ai venit la o agapă

Ori să faci pe-aici paradă de frucola și de apă?

-        - Las-o moale, Împărate, nu mai fi așa focos,

Cât suntem pe negustate eu îți zic: Sanatacos!

Despre partea băuturii însă, doamne, să ne ierți,

Dacă vrei numai cu votcă românească să ne cerți,

Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acum a ta cale

Să ne demonstrezi că ești Șef de-aprovizionare

Și de-aduci o Wyborova de la mama mumii ei

O să beau cu voi la masa  până nu mai poți să bei.

-        - Cum? Când masa este pusă a voi gândești că pot

Cu întregul meu birou dintr-o votcă să mă-mbăt?

O, tu nici nu știi, Titele, câte-n viață-am lipăit!

Câte sticle-am dat pe gât și nu m-am bețivănit.

S-a-mbătat cu basamac, până-a-mbrățișat asfaltul,

Oprea cu trei diplomate puse unul peste altul.

Când văzui așa urgie si prăpăd de necrezut

Eu m-am antrenat să beau, de cât el, cu mult mai mult!

Și mi-am zis că totdeauna, până-n ziua de apoi,

Să tot beau, să beau, Titele, cât o secetă din ploi.

N-am avut decât cu mâna ori cu ochiul semn să fac

Și mi se umplea biroul de vinars sau coniac

Pentru-a gurii trebuință am golit sorbind aroma

Lăzi cu whisky, cu martini și cinzano de la Roma

Zguduind  fără să preget ale fricii bariere

Am trecut de orizontul băutorilor de bere.

Ai văzut la Vărănic ce prăpăd  făcui cu unii

Când s-a străns la una mică, toată floarea pasiunii,

Toți din neamul lui Păcală, băutori de stirpe-aleasă

Să-au gândit să-mi dea să beau până cad lungit sub masă

Și-am băut șapte qintale până ei au căzut fleți

Iar tu vrei c-o Wyborova poloneză să mă-mbeți?...

-        - Da! C-o votcă poloneză, fiindcă votca românască

Parcă este distilată din tămâie și din iască,

Eu nu ți-aș dori să-ți intre cumva-n fluxul sanguin,

Mult mai bună era țuica zisă ochii lui Dobrin!

După vremuri mulți băură, fel și fel de virtuozi,

Ba scursură de pufoaică, ba lături de electrozi,

Mulți se deteră mari granzi, mai rotunzi de cât o sferă,

De-au băut alcool metilic și-au ajuns în stratosferă;

Bețivani pe care lumea nu putea să-i mai încapă

Care n-au băut în viață nicio lingură de apă,

Fel și fel de răspândaci, de scapule-ale poveștii

Cum că apa nu e bună fiindcă-n ea se pișe peștii,

Mulți se puseră cu mine și nu vreau să mă dau lele,

Dar la toți le-am stins lumina și culcat pe dușumele.

Tu te lauzi c-ai făcut slalom printre balustrade

Și-ai ajuns să bei palincă pân la șaizeci de grade,

Dar cu mine nu te-ntrece, că te văd cam nătăfleț,

Eu beau votca absolută, eu o beau și tu te-mbeți…

 

Și abia se așezară… Ce mai freamăt, ce lucrare!

Barul se umplu de sticle și mulțime de pahare

Iar la masa lui Nea Milu începu a se abate

Toată Fabrica de pâine și ITSAIA jumătate.

Ospătarii-alergă iute și roiesc parcă-s zbârnele

Iar pe tăvile lor mari aduc zeci de păhărele;

Socol însuși dă comanda la barman și ospătare

Ca să vină, vină, vină, alte rânduri de pahare;

Ca potop ce prăpădește se bea ladă după ladă:

Bea și Ciută, Dan Robescu, Mircea zis și Marmeladă,

Pașaliu, Duralia, beau băeții, beau cu toții,

Într-un ceas întreg localul seamănă cu Valea Morții…

Acea mâna de voinici poți  să-i vezi, după agapă,

Cum se-adună, la servici, proaspeți, ca ieșiți din groapă.