Iarnă

 

E doar o iarnă fără rost,

În mine ninge străveziu;

Plecate-s zilele din post

La bal mascat și e târziu.

 

E timpul clipelor de hram

Când dintre reverii mă smulg,

Să văd cum fâlfâie prin geam

Și cade umbra unui fulg.

 

Acum, se-apropie, tiptil,

Amanta albului sperjur

S-aprindă ultimul fitil

Al arderilor împrejur.

 

E doar o iarnă de prisos,

Un zbor sfârșit în colivie,

Când frigul ți se-nfige-n os

Pentru o scurtă veșnicie.

 

Afară nu mai știu, oricum,

Dacă-i senin sau bate vânt,

Sau dacă ies copii-n drum

Să facă oameni de pământ…

 

Scriu la o masă, lângă foc,

Și spațiul parcă s-a restrâns;

Nu mai contează niciun loc

În care am șezut și plâns.

 

În iarna asta, anodină,

Când mor, de silă, cucii-n ceas,

Aud cum cântă, în surdină,

Colindătorii de pripas

 

Și mă visez sub baldachin,

Între zăpezile genunii,

Golind paharele de vin

Mai roșu decât Moș Crăciunii.