Simplicisima lepădării

 

Nu mai râd și nu mai fac
Printre glume piruete,
Stau în pielea mea de drac,
Nu mai trec de parapete.

Pentru zâmbetul tău fals,
Pentru tot ce ai vrea cu
Reglaj fin pe ritm de vals,
O să trec la „Sfântul Nu”.

*****

Armstrong către Aldrin: în ce lună suntem? 

*****

 „Cui prodest scelus, is fecit” – „Celui cui îi folosește crima, acela a comis-o”

*****

”pecunia non olet„ !

 taxa pe urină, atribuită de obicei lui Vespasian a fost, de fapt, impusă de Nero. Vespasian a reconfirmat-o.

 

 

  „Lupus est homo homini, non homo, quom qualis sit nom novit”

simplicisima tăcerii

 nici una, nici alta.

am învățat să tac mai bine,
să pun cuvintele în pahare, să le agit ușor,
apoi să le uit;
ca atunci când pacea îl învață pe lev cum să doarmă
într-o gară obosită,
într-o oboseală controlată.

exact așa.

tăcerea îmi e acum un vin nebăut,
o față de masă expusă într-un muzeu încăpător,
pictată de o fată zveltă, cu părul acoperit de tristețe
și buzele încremenite sub jumătăți de zâmbet.

am învățat cum să controlez odihna,
cum să liniștesc apele;
hărților le-am trasat granițe închipuite, dincolo de care se întinde așteptarea.

aici,
în piept,
de mult,
inima poartă haine de preot
în care a uitat să se roage,
ca măcar o seară să mă citești,
o seară să mă iubești,
să mă dezvelești de toate gândurile albe
și să mă faci să te rostesc din nou.

uite, ce tăcere vine!...