vreți să mă duc de-a tuturigu,
să-mi dau cu fundu' de betoane,
dacă-a plecat?... s-o prindă frigu’
sub focul marilor cazane!...
n-o să mă vântur prin extreme,
nici să dispar sub vreo sincopă;
din câte mii de noi probleme
pe-a ei o s-o îngrop cu popă…
îmi fac în cerul gurii cruci
golindu-mi glanda salivară:
ducea-te-ai, soro, să te duci!
să ne vedem la pulivară!...
să ne vedem în cuib de cuci
de veghe-n lanul de se cară!
Fiecare om își
are sufletul lui, pe care nu poate să-l amestece cu altul. Doi oameni se pot
îndrepta unul către celălalt, pot vorbi unul cu altul și pot fi foarte
apropiați. Dar sufletele lor sunt ca niște flori, fiecare a prins rădăcini în
locul lui și nici unul nu poate veni la celălalt, altminteri ar trebui să-și
părăsească rădăcina și asta nu poate s-o facă. Florile își împrăștie mireasma
și sămânța pentru că doresc foarte mult să fie împreună; dar floarea nu poate
face nimic pentru ca sămânța să ajungă la locul potrivit, acest lucru îl face
vântul, iar acesta vine și pleacă mereu cum și când îi e voia.
Hermann Hesse (2
iulie 1877 – 9 august 1962)
Fontenelle sosește la o doamnă cu care era prieten iar
cum vizita era destul de matinală aceasta îl primește în capot și, puțin
neglijentă, se scuză:- Vedeți, domnule Fontenelle, mă scol pentru
dumneavoastră! – Da, doamnă, dar vă culcați pentru altul! – a venit replica,
puțin acidă, a filozofului.
Momentele noastre de mândrie națională au fost susținute
sau oferite de alții. Avem un complex al inferiorității, o mioritică a
deplasării cu traista pe băț, o competență ancestrală de înlocuire a
identității cu surogate care ne falsifică istoria și desfigurează viitorul.
Nu poți înota contra curentului, dar nici să te lași târât în mlaștina
globalizării fără nici cel mai mic semn de demnitate. Lipsa sângelui albastru
din venele națiunii noastre este semn de boală veche. Am devenit o adunătură de
mâncători de șaorma, de colecționari de smartphone-uri, de doctoranzi cu
copi-paste și generali fără armată.
Întrebată după cât timp se purifică o femeie care s-a împreunat cu un bărbat, nevasta lui Platon a răspuns: „ cu soțul, imediat, cu altul, niciodată”.
oș
a plecat pe deal
proprietate
personală în urma unei moșteniri
dealul
cu iarbă și plete de pomi roditori
și
cum mergea el așa
iată
că din colb a zburat o pasăre
o
pasăre greșită
o
pasăre ce aducea mai degrabă
cu
o sămânță de floarea-soarelui
spartă
ești
pasărea pământului
a
întrebat-o
nu
a clipit ea din luminițele ochilor
ești a ierbii
nu a ciripit din clonțul de foc
atunci ești a pomilor de pe dealul acesta moștenit
nu a zis fluturând din aripile ei decojite
când l-am întâlnit pe oș
coborât din dealul cu iarbă și pomi
avea două
păsări pe umeri
și una pe creștetul capului
și toate erau păsările acestei povestiri
cu final neprevăzut
M-a acuzat un cineva că sunt ateu, comunist
neo-marxist etc...
Nu am negat și nici nu voi nega vreodată rolul pe care îl are credința în viața fiecăruia dintre noi. Am fost, sunt și voi fi împotriva superstiției și a dogmei, pe care le consider că duc la împiedicarea cunoașterii, la stimulare fricii și dependenței de ceva indefinit.
Cunoștințele acumulate de-a lungul istoriei au avut mereu nevoie de corectare, de adaptare la progresul societății. Nimic nu este dat odată pentru totdeauna. Peste tot ce ne înconjoară plutește umbra unei îndoieli. A fi de această parte a realității este convingerea și credința mea. Dumnezeul meu stă undeva în penumbră, când lampă de veghe, când punct al singularității.
Cu tot respectul din lume mă plec în fața Pr. Constantin Necula, a felului în care își promovează convingerile, dar îl desfid pe Arhiepiscopul Tomisului, exemplu de retrograd și analfabet spiritual al mileniului trei. Sunt consternat de imobilitatea B.O.R., de opulența înalților prelați, de corupția și imoralitatea din mijlocul clerului.
Sunt împotriva predării religiei în școală, dar pe cine mai interesează, în această harababură democratică, educația următoarelor generații?
Firea noastră dualistă, frica și blazarea, oportunismul și de ce nu incapacitatea, ne fac să ne ascundem după ritualuri arhaice, să aprindem lumânări metafizice și să ne îngrămădim pe coate și genunchi la pupat de hoaște.
Nu știu cât de neo-marxist sunt, dar te asigur, domnule cineva, că adeptul acestui capitalism debusolat nu voi fi niciodată!
tot
pe jos pe jos pe jos
pieton
cu dusu'-n os
când
la deal și când la vale
cătător
de băi termale
când
pe munte când pe șes
băutor
de vin ales
când
pe cald când pe furtună
băutor
din sfârc de lună
când
cu rost când fără rost
spărgător
de permafrost
când
pe punte când sub punte
purtător
de steaguri frânte
