Stejarul veșnic țuicii, sau ulmul pus acum
Tăriei avizate îi dă aromi neclare,
Dar dudu’-n cercuire, a doagei încleștare
Și urma-ngălbenită sub timp, vor spune - cum?
Ar trebui un vas încăpător, precum
E foșnetul mătăsii și-al frunzelor arare;
Ori lauda gogoșii de flutur, când înfloare
Prin tâlv, amețitor, al prunei vechi parfum.
La un pahar cu Timbru lui Barbu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu