moară

 pe unde te-ai ascuns să numeri

duminicile în fervoare

când părul nu-ți cădea pe umeri

ci pe nisipuri mișcătoare;

 

când dintre pagini de ierbar

puneam pe aripi de condor

uzate foi din calendar

și le lansam spre viitor;

 

sau când sub legi de toamnă lungă

eram și eu o frunză-n chin

ce se da-n vânt să te ajungă

cu pașaport de om străin;

 

pe unde te-ai ascuns și nu

mai vrei să știi ce remușcări

mă fac să fiu un râu acu’

iar peste el un pod de flori;

pe unde te-ai ascuns, fecioară,

în care timp, în care loc?...

eu tot plimb liniștea la moară:

la moara mea de nenoroc.