când apăruse luna ruptă-n gură,
doamna mărilor și nopții, pe centură,
domnul nopții, trist și solitar,
se rezema, c-un braț, de-un felinar.
tiruri huruiau pe lângă cei
ce fierbeau în propriul suc sub vraja ei
și doar, asa, să-i facă-n ciudă nopții
își scoteau, sub clarul ei, chiloții;
numai domnul de sub felinar
freca singur menta pe trotuar
și așa cum se-așteptau cu toții
nu mai avea demult pe el chiloții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu