ploile de toamnă sună ca șenilele unui tanc pe asfalt,
ca apoi să se scurgă,
roșu-brune,
în inima unui canal melancolic.
poate pentru că nu fac zgomot, lacrimile îngheață pe locul atins,
între sughițuri;
rămân acolo
ca o rană deschisă într-un bazar de sentimente
din care înfloresc noaptea coșurile unei iubiri neîmpărtășite...
acum e senin și pun etichete pe bucuriile întârziate,
iubirea mea le va colora
și le va așeza una lângă alta pe rafturi,
între o carte semnată de bacovia
și alta semnată de arghezi:
un fel de apă a bistriței
și o lacrimă a argeșului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu