Luciferi de duzină.

„Sortiţi unor forme degradate de înţelepciune, bolnavi ai duratei,

luptând cu această infirmitate ce ne dezgustă şi ne seduce deopotrivă,

luptând cu timpul, suntem alcătuiţi din elemente ce fac din noi nişte

rebeli sfâşiaţi între o chemare mistică lipsită de orice legătură cu istoria şi un vis sângeros care-i este simbol şi nimb. O, dacă am avea o lume numai a noastră! A evlaviei sau a rânjetului – nu contează! Dar n-o vom avea niciodată, căci ne găsim, în existenţă, la răscrucea rugilor şi sarcasmelor noastre, zonă impură în care se amestecă suspine şi provocări. Luciditatea ce te împiedică să adori te va opri, tot ea, să dărâmi, ori nu-ţi vei demola decâ revoltele, căci la ce bun să te

revolţi când, mai apoi, regăseşti universul intact! Monolog derizoriu. Ne răzvrătim împotriva dreptăţii şi a nedreptăţii, împotriva războiului şi a păcii, împotriva semenilor şi a zeilor. Pentru ca, în cele din urmă, să ne dăm seama că ultimul netot e poate mai înţelept decât Prometeu. Dar tot nu ne putem înăbuşi un strigăt de revoltă, tunăm şi fulgerăm mai departe, pentru orice şi pentru nimic: automatism lamentabil, care explică de ce suntem cu toţii nişte Luciferi de duzină.”