marți, 17 decembrie 2019



SCRISOAREA I-a A PRETORIANULUI GIGEL CĂTRE CONSULUL TRIBUTUS MAXIMUS PONTICUS

Domnule consul,
După ce am vazut Sarmisegetusa coborând pe tezaur în jos
am postit 123 de zile
cu pâine si circ,
apoi am demobilizat doua legiuni de olteni...

Domnule consul,
nu știu cum să procedez cu podul lui Apolodor;
ar vrea să-l cumpere vizigoții, dar si-au pierdut tezaurul  la Pietroasa.
Îi pot lăsa picioarele la Drobeta
și să vă trimit numai focul?...

Pe aici unii daci, mai romani, nu vor să-i lase pe slavi în sudul lor.
Le-au confiscat plugurile, chirilica și se bisericesc împreună.
Asta nu face bine latinității
și Roma ar trebui să-l pună pe Menumorut  sub protecția Constantinopolului
până la descălecat...

I pak,
să mai știți ca Banul Mihai mi-a cerut titlul de „dacicus” pe care i l-a furat Sigismund.
I-am spus generalului Basta să rezolve diferendul...

Muntenia și Moldova au dat un spectacol;
s-a cântat, s-a jucat hora unirii, apoi s-a băut câte un pahar de Milcov
și s-a tras cu tunurile pana la Plevna.
În final a aplaudat și provincia noastra transilvană...

Domnule consul,
exploatările de la Rosia Montană nu mai sunt rentabile.
Aurul a început să miroase a Radul &ChematusauLTD.
Primul ministru m-a asigurat că, pe acolo, nimeni nu a mâncat usturoi și ca dovadă  trimite Romei doua milioane de galbeni, 
de foame!...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu