*****

și iarăși toamna vine,

cam afumată foarte,

mă mângâie pe tâmple

c-o mână mai aparte

și-apoi ușori la mers,

mai ageri ca apașii,

ne ducem spre ghețari

până ne-om pierde pașii...

pe-aceiași paralelă,

cu-alai  brumat, zglobiu,

ea se va întoarce, sigur,

dar eu?... nu pot să știu!...