…și aspirantul și poetul
își poartă-n sânge clarinetul
cu care cântă, ca buhaii,
pe unde-și pasc haiducii caii…
ehei, ce vremuri!... cârciumarii
aveau fetițe cu fundițe și le cântai pe sub rochițe
și-n serile adânci, ploioase, le beai din gură tămâioase…
nu apăruse internetul
și nici pisicile porcoase…
și aspirantul și poetul
cântau prin bâlci cu clarinetul
și toate fetele curtate
își deschideau spre ei buchetul
de țâțe nesiliconate…
…în serile de-atunci, șarmante,
când ar cânta un clarinet,
iar orele s-ar scurge lent
și te-ai lăsa iubită, foarte,
prin hanuri vechi, pe pat de flori,
s-ar da de rob, până la moarte,
un aspirant la desfătări…
No comments:
Post a Comment