stele

 

adio! și vă las cu bine;

mă duc la ruși, neapărat,

că pandemia va mai ține

chiar dacă toți ne-am vaccinat.

aici, vor fi mereu belele,

dar nu mai strig, nu mai înjur,

voi decola spre alte stele

de undeva din baikonur…

adio! mintea răvășită

o ține-ntr-o paranghelie,

doar inima o dă cotită

de câte-un prag sau temelie.

se-anunță vreme tot mai rea,

un ev teribil, mineral,

când zilele de catifea

vor fi pierdute, integral;

când sufletul se va topi

ca un ghețar deszăvorât

iar sloiul iernii va domni

în noi, pe perne de urât…

o pasăre, o ghionoaie,

în tâmple, insistent, îmi bate:

deschide ușa, nicolae,

și-adună-ți mințile plecate!

la ruși e greu să decolezi,

îi doare-n cot de tine, solo,

mai bine du-te la francezi

pe ei nu-i doare nici acolo.

încearcă totuși la vre-o stână,

când, seara, cerul se împarte

și latră câinii către lună

sau către steaua de departe;

ai șanse mult mai avansate

s-ajungi, la dracu, undeva,

spre stelele adevărate

nu de pe umerii cuiva.