cod

 cod

nicio toamnă nu mai are haz;

de atâtea fumuri văd nasol,

stau lângă pahar,

ca-n alcatraz,

c-o privire-n dungă, de mongol.

nu mai vrau să știu ce arătare

pune peste vii un strat de brumă,

nici de țukahara frunzelor pe care

doar compostul și le mai asumă...

azi sunt locatarul marginilor reci

ale unui spațiu ireal,

beneficiarul păcilor de veci

structurate unilateral

unde peste planșe stilizate,

într-un ropot cenușiu, alegru,

agenția vremilor stricate

declară cod roșu înspre negru.