N-am să mai plec vreodată;
Voi sta prin crame să beau,
Cu fața aceasta ciudată
Să-l sperii pe domnul babau.
S-ascult cum haite canine
Lansează-n eter perorații,
Paharul cu sila de mine
Să-l beau șoptind incantații.
C-o viză de viață formală,
Să m-aducă dintre confuzii,
Pe ringul din piața centrală
Antrenorii de spart deziluzii.
O dată pe an, sau de două,
Într-un nou și fiabil concept,
Să-ți spun, iubire, că-mi plouă
În zona aridă din piept
Cu vinul stihiilor toate
Ce-și cată pe-acolo alean,
Pe unde speranța se zbate
Ca ultimul mohican.
No comments:
Post a Comment