Ibnis in crucem II

 

De la începutul începutului, în sânul creștinismului apar curente diferite.

Am citit ceva scris de Gala Galaction. O povestire în care încerca tot felul de tertipuri pentru a explica  gestul inexplicabil  al lui Iisus, de a usca, pentru că nu avea fructe, un smochin. Îmi amintesc sentimentul de jenă care m-a încercat pe tot parcursul lecturii, pentru că era vizibil efortul autorului de a-l disculpa, iar asta îi făcea ridicolă narațiunea.

Același sentiment mă încearcă ori de câte ori citesc, sau vizionez vreun film cu tematică, despre prietenia dintre Pavel și Petru. Prietenie și comuniune de idei!... Aș!... Sau vorba unei nepoate, studentă pe facebook: mă lași!... Pavel și Petru s-au avut ca șoarecele și pisica. De unde știu? Se vede cu ochii închiși dacă pui doi bani pe Faptele Apostolilor:

"Iar când Petru a venit în Antiohia, pe fața i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Si, împreună cu el, s-au fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățarnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, dupa adevarul Evangheliei, am zis lui Petru, înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de ce silești pe păgâni să traiască ca iudeii?".

Adevărul este că, dacă nu s-au certat ca la ușa cortului, Petru și Pavel au mers pe căi diferite. Se pare că Petru nu a ajuns niciodată la Roma. Babilon, ca nume de cod pentru Roma, poate fi în egală măsură și Ierusalimul. Petru a rămas la prima sa opțiune, aceea de a predica evreilor, iar Pavel s-a adresat „neamurilor”. Ei nu găsesc o cale de conciliere, cu toată strădania teologilor de a le prezenta faptele într-o lumină favorabilă escatologiei creștine.

Adevărul este că au existat controverse între interpretările mesajului hristic și că s-au constituit mai multe tabere cu doctrine diferite.

De o parte erau unii dintre apostolii, care l-au cunoscut personal pe Iisus, pe de altă parte cei care s-au convertit după moartea sa. O parte erau vechii tovarăși ai lui Iisus, conservatori, posibil neștiutori de carte, strânși în jurul lui Iacov și Petru, o alta erau cei noi sosiți, strânși în jurul lui Pavel și Barnaba, mai revoluționari și dispuși la compromisuri. Faptul că Barnaba se îndepărtează, la un moment dat, de Pavel vine în sprijinul ideii că nebuloasa era în rotație iar stelele încă nu-și găsiseră locul. Disputele se axau mai mult pe acceptarea neevreilor în comunitatea creștină sau natura divinității lui Iisus. Controversele nu dispar nici după întâlnirea de la Ierusalim din anul 50 d.c. Ele se înmulțesc pe măsură ce crește numărul adepților și al bisericilor din tot Imperiul Roman.

Așa cum nu ne îndoim de existența unui personaj real, de la care s-a pornit în alcătuirea celui teologico-literar, tot așa nu trebuie să ne surprindă existența unor documente care au circulat între apostoli imediat după moartea lui Iisus. Se estimează că în primele secole au circulat peste 300 de documente referitoare la evenimentele care au marcat apariția creștinismului. Este posibil ca niciunul dintre apostoli să nu fi știut carte, în afară de Matei, numit și Levi, care fusese, înainte de a-l urma pe Iisus, vameș. După Ieronim, el a scris o primă evanghelie, în ebraică, pentru evreii care se adunaseră în jurul Bisericii din Ierusalim. Dacă a existat o asemenea evanghelie, aceasta este misteriosul document Q, sursa de la care s-au alimentat apoi evangheliile sinoptice.

Cît s-a diluat adevărul istoric prin traduceri și copieri succesive, adaosuri și omisiuni, nu vom știi niciodată. Ordinea în care au apărut evangheliile este disputată de teologi. Autorii lor de asemenea.

Este cert că Evanghelia după Marcu a fost scrisă de Silvan la Roma. Finalul ei, în care Iisus a înviat, este adăugat mult mai târziu, prin anii 400, posibil sub supravegerea lui Ioan Gură de Aur, marele influencer al vremurilor sale .

Evanghelia lui Matei este un amestec de texte din alte evanghelii, mai ales din Marcu. Autorul nu este apostolul Matei, dar o eventuală evanghelia a acestuia a fost sursa de la care autorul neștiut a pleacat. Matei scoate sau modifică pasajele din Evanghelia lui Marcu unde Iisus apare într-o poziție defavorabilă: și-a ieșit din minți; Învățătorule, nu-ți pasă că pierim?; este stăpânit de Beelzebut.

Evanghelia lui Luca are și ea un autor anonim, dar este aproape cert că același autor a scris și Faptele Apostolilor. Sursa este tot Marcu și Evanghelia pentru evrei. Se adresează „neamurilor” lucru care poate să ni-l indice, ca autor, pe Luca discipolul lui Pavel, cel care îl însoțește pe acesta în Macedonia.

Dintre sutele de documente calificate ca eretice, arse sau distruse de fanatici, sau păstrat puține. Printre ele găsim laturi și însușiri ale lui Iisus neconforme cu imaginea lustruită a acestuia din evangheliile canonice. Dar nici acolo lucrurile nu stau chiar așa.

Să revenim asupra câtorva aspecte relatate de evangheliile canonice și să ne întrebăm, în limitele bunului simț, care este menirea acestei Bune Vestiri: Iisus se jertfește, ca plată lui Dumnezeu, pentru păcatele omenirii și câștigarea vieții veșnice, în împărăția cerului, pentru cei care i se închină. Problema care dă peste cap orice raționament, pentru un om cu toate țiglele pe casă, este întrebarea: de ce are Dumnezeu atotputernicul  nevoie de ceva? și, culmea culmilor, chiar de jertfa propriului fiu? Ar trebui să ne oprim aici, pentru că nu există un răspuns normal, rațional, logic, cum vreți să-l luați! Dacă Dumnezeu are nevoie de ceva, nu mai este atotceeacevreaelsăfie. Dacă salvarea omenirii are nevoie de jertfa fiului său, iar Dumnezeu este de acord cu ea, Dumnezeu este vinovat de participare la asasinat. Așa cum decurge acțiunea, Iisus dorește să fie sacrificat, ceea ce seamănă a sinucidere, lucru care nu este nici el prea ortodox. Deci, jertfa lui Iisus este de neacceptat ca fundament al unei credințe bazate pe iubirea și mântuirea aproapelui. Cît despre venirea împărăției cerului Iisus însuși are mai multe versiuni : .  „Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăţia lui Dumnezeu a venit peste voi.”  „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu știe nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.”  „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă.” 

„Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Și nici nu vor zice: iat-o, aici sau acolo. Căci, iată, Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.”

Ciudate aceste versiuni care spun ba una, ba alta.Viața veșnică, domnilor plecați cu sorcova, este piatra din care s-a autoșlefuit Dumnezeu. Promisiunea unei vieți veșnice pentru oameni, într-o Împărăție care, ba este, ba nu este, are aromă de miștocăreală ieftină. Dacă știi cât fac unu și cu unu, poți realiza că o viață infinită, într-un dolce far niente, este de fapt starea de piatră.