Monday, April 19, 2021

titanic fals

 

mai las-o, doamne, dracu, de flașnetă!

mă minți ca pe-un bolnav fără scăpare,

că o să beau, că o să fac grătare,

ca  cel mai fericit de pe planetă.

 

nu vezi că toate-mi sunt, acum, răzlețe,

că apa fierbe-n mine ca-n cazane,

că moartea e stăpână pe butoane

și dracii-mi bagă printre spițe bețe?... 

 

ori, dacă vezi, consideri necesar

să-mi pui titanic vals, pân' la leșin...

te doare-n curbatura cerului senin

de ce război e-n mine, nuclear...




 

1 comment:

  1. Zâmbesc mânzește. :)))
    Ce avansat sunteți, război nuclear?Doamne și eu n-am trecut de cel hormonal. :))

    ReplyDelete