vișine

ca să nu mă fac de baftă

când arunci în dinapoi

ba c-o perie de sârmă,

ba cu câte-un cataroi,

ți-aș trimite-o, diluată,

într-un bol de clasă-naltă,

declarația de pace

scrisă-n limba mea de baltă.

ți-aș deschide-o opțiune

în ventriculul cel stâng

și mi-aș tatua pe sân

un ailaviu-așa de lung

cât un trap de cal sălbatic

ce se duce-n vânt, hai-hui,

prin deșertu-mi nuclear

de la creștet la călcâi...

și să nu mă fac de lemn,

nici de piatră, nici de sare,

uite,-ți coc aici pe suflet

două vișine solare;

două boabe-ntr-un cercel

la urechea ta să-l pun

să nu mai arunci în urmă

după ochii mei de hun.