Când gongul serilor seduse
Adună fricile din baruri,
Un păstrător de idealuri
Le bea ca pe sirop de tuse.
Dezamăgit sau indolent,
Acest năică pierde-vară,
Adună seară după seară
Și le dizolvă în solvent.
Apoi o ia pe străzi sterile,
Cu buze ass de dogoare,
Și-aleargă să se înfășoare
În pelerina altei zile…
Când sparg cu gându-n mine stele
În mii de cioburi de cărbune
Și-o mamă vitregă mă pune
Să-mi beau tristețile cu ele,
Le recompun din frici deșarte,
Foșnind în smoching de hîrtie,
Iar gongu-mi sparge-n veselie
De nouă ori aceiași noapte.
No comments:
Post a Comment