era o vreme când noi doi
treceam, sublimi, prin păpușoi
și nu ne rușinam de fel
că n-aveam hainele cu noi.
tu m-alintai cu: puțuloi!
o vorbă, cred, protoromână;
eu îți puneam, pe fund, o mână
și nu te rușinai, puicuță,
mă gâdilai și tu pe puță
și se punea de lume nouă;
nici urmă de priviri viclene
când lanul se făcea că plouă
și sta sub frunze să ne-ngroape,
fierbeau știuleții pe cocean
privind cum mă trăgeai aproape
a mia oară să te am.
No comments:
Post a Comment