*****

 

ridic, din cărămizi, anexe,

timpului ajuns în ultim hal,

când visele prostite și perplexe,

cad din edificiul principal.

 

privește, mintea în ruine,

gândurile-n marginea pustiei

și ce a mai rămas întreg din mine

sprijinit în cârja reveriei...

 

o să fac ceva, o șandrama,

în jurul întâmplării care sunt

și care astăzi singură ar vrea

să-și cioplească pietra de mormânt;

 

poate o să vrei să te apropii,

să asculți, în zilele cu ploaie,

cum îngână țiglele sub stropi-i

un recviem marca nicolae.