*****

Trăim o viață de insecuritate, între ce am vrea și ce putem să fim. Cel puțin asta am înțeles din toate încercările care m-au adus până aici. M-am născut și am copilărit într-o casă fără cărți. Aveam, totuși, în „odaie”, o carte cu coperte roșii, catifelate, scrisă cu caractere chirilice, moștenire dintr-un trecut încâlcit și pe care am pierdut-o înainte de ai desluși conținutul. Prima carte, după cele școlare, pe care am citit-o a fost „Inima de foc a lui Danko” de Maxim Gorki. Cred că aveam zece ani. Au urmat, apoi, în avalanșe, mii de alte cărți, de toate genurile. Multe din ele le-am uitat. Cei care îmi văd biblioteca, de peste două mii de titluri, mă întreabă dacă le-am citit pe toate. Am citit mai multe, dar am reținut puțin. Mult mai puțin decât aș fi vrut. Am trecut peste multe file, peste gândurile multor autori. Cineva spunea că după lecturi amalgamate, următoarea etapă în evoluția unui cititor este citirea unor anume autori apoi a unor curente literare. Nu știu nici acum în care etapă m-aș încadra. Cred că nu cantitatea  lecturilor este importantă ci capacitatea celui care citește de a sistematiza și reține, de a calibra rezultatele citirii și de a le expune înțelegerii altora. N-am sistematizat nimic, doar niște gânduri, puse pe câteva foi, cu eficiența cuielor bătute în apă. Descopăr, pe zi ce trece, că între ceea ce vrem și ceea ce putem să fim stă, de cele mai multe ori, un joc al probabilității  cu potențial exclusivist.