*****

 

Trebuie să alerg
cu toate torțele zadarului în mâini,
până când drumurile mi se vor dezlipi de pantofi
doar ca să asculte cum bate inima unui cal.

Mă voi opri acolo
unde vocea numelui stă lipită de corzi,
așteptând clipa când din ceasuri
vor sări ochii mari și nedumeriți ai stelelor,

sau poate doar câteva cristale 
din galopul fără liman
al umbrelor călugărite.

călăuza

în timp ce noroiul mă sorbea ca și când
eram un pantof fără legătură
tu râdeai sau plângeai undeva
între un dezgheț și o viitură

te-am văzut cu degetul îndoit lângă buze
ca un semn de întrebare
în timp ce creierii-mi dădeau erori
surprinzătoare

un fel de pâlpâit prin care semnalizau
ierbare de verzi amintiri
îmi erai o călăuză de departe
prin telurice orânduiri

Un nene, prin 1979, cânta în sala de așteptare a Gării de Nord:

haide brâul, brâul, brâul,

iase-ul mi-a luat grâul,

ceape-ul paiele

și-am rămas cu... coastele.

mi-a luat boii, mi-a luat porcii,

mi-a luat gâsca cu bobocii

și eu am rămas cu... floarea.

 

mi-a luat caii și trăsura

și făina și untura

și eu am rămas cu... dânsa.

- Mă, nene, vezi că te ia miliția și te bagă la bulău, i-a zis cineva.

-Păi, eu ce vreau? Acolo am haine, am căldură, am mâncare!

simplicisima dimineții

 

ți-aș frige ouă cu jumări în fiecare dimineață

atunci când se retrag draperiile

și începe distrugerea în masă

a nopții

 

ți le-aș aduce lângă pat ca un condamnat la întoarceri

când încă nu realizezi dacă

cearșaful e un arbore

iar tu un sâmbure încolțit

sub vraiștea lui

 

ți-aș frige ouă cu jumări până la șuierul sirenei

până când

din diminețile începutului

aș vedea fugind către mine

o inimă cu picioarele ei

Ljubica Boldeskić Ciklušić i Srećko Prvulović - Njevasta pucerja mja

1 februarie 1977