pe muntele unde miroase
a brad, a izvoare și stânci,
îți iese reuma din oase
și-ți intra-n visele-adânci.
auzi o baladă-n surdină
din fluierul marelui hău,
femeia cu straița plină
îți face cu ochiul de tău.
ești prins între jos și-ntre sus
lângă o floare de stâncă,
te prinde din urma issus
cu a unsprezecea poruncă:
bea si din taina aceasta
și numără, numără stele,
ferește să cazi de pe creasta
exasperărilot tele.
rămâi pe unde speranța
se lasă de fluier doinită
și uită pe-aici transhumanța
dintre dezgust și ispită.
No comments:
Post a Comment