pe muntele unde miroase
a brad, a izvoare și stânci,
iese reuma din oase
și intră-n visele-adânci.
aud o baladă-n surdină
din fluierul marelui hău,
femeia cu straița plină
îmi face cu ochiul de tău.
sunt prins între jos și-ntre sus
lângă o floare de stâncă,
m-ajunge din urmă isus
cu a unsprăzecea poruncă:
bea și din taina aceasta
și numără, numără stele,
ferește să cazi de pe creasta
exasperărilot tele.
rămâi pe unde speranța
se lasă de fluier doinită,
și uită de-acum transhumanța
dintre demers și ispită.
No comments:
Post a Comment