fantomnatic

 

sub pașii mei artistici

care au

kilometrajul vag sau măsluit

scârțâie ca dracu pe șirlau

podeaua din castelul bântuit…

 

mă voi trezi-ntr-o noapte

c-un cearșaf

peste cap

și, levitând ciudat,

voi scutura sertarele de praf

prin castelul ducelui la pat.

 

speriată,

o vei lua la goană

să aprinzi un bec, un girofar,

și-apucând în brațe o icoană,

o să faci trei cruci până dispar...

 

cum cu agheasmă n-ai fost dată

și nici eu prea dus la mânăstire

n-am fugit de tine niciodată…

nici atunci nu voi fugi, 

iubire!