Nicolae Vaduva, poetul versului liber by Nicholas Buda

Nicolae Vaduva, poetul versului liber

Originar din Țara Olteniei, un ținut adesea asociat cu mitologii și superstiții folclorice, Nicolae Vaduva descinde într-un univers poetic creat parcă doar pentru sine. În acest univers al senzualității expresive, în care metaforele cu tentă filosofică se împletesc cu credințe populare și realități extrapolate, poezia sa prinde un contur policromatic, uneori astral, conjugat pe transcedentalitatea luminii. Nu întâmplător volumul său de debut este intitulat „Foto-Sinteze”. 

L-am invitat pe poetul Nicolae Vaduva la o discuție pe tema versurilor sale, care deși simple la prima vedere, escamotează subtile emoții, amintiri, muzicalitate, savoare, senzualitate, umor și imprecații retorice. 

Nicholas Buda: Vă rog să ne dați câteva repere biografice pentru a vă prezenta iubitorilor de poezie din Comunitatea Româno-Americană, dar și din țară. Cine este poetul Nicolae Văduva?

Nicolae Vaduva:

Sunt un cutreierător prin sufletul meu și al altora. Cel mai greu lucru pe care poți să-l faci este să vorbești despre tine fără să intri într-o anume banalitate: m-am născut la..., am urmat cursurile școlare la..., bla, bla, bla... Satul meu se spune că nu l-au găsit nemții. De fapt nu l-au găsit turcii lui Pazvantoglu, pentru că este așezat „într-un căuș de dac”, iar locuitorii lui, la vreme de ananghie, arau drumurile și ieșeau afară pe poteci tainice. Una dintre acele poteci mai era, în zorii copilăriei mele, înainte ca tractoarele colectivizării să are și să uniformizeze moșia lui Stroe Buzescu. Scorila este un nume ce amintește de un rege dac, Scorylo, tatăl lui Decebal. Mi-ar place să cred că prin venele mele curge sângele albastru al lupilor dacici dacă nu mi-ar da peste nas tufele de scoruș. În rest sunt un om normal, cu o anume înclinație spre descoperirea frumosului din jur fără să uit că și urâtul are fațetele lui ce merită studiate.     

Nicholas Buda: Unde ar trebui să-l găsim pe poetul Nicolae Vaduva pe portativul liricii românești din exil?

Nicolae Vaduva:

Se spune despre Arghezi că a avut trei vârste poetice. Trei vârste diferite în devenirea sa. Fiecare autor are de străbătut mai multe etape până să-și găsească modul cel mai convenabil de a scăpa de terorismul exprimării. Eu am găsit, în exil, modul de a depăși o perioadă grea din punct de vedere economic, dar și reîntâlnirea cu versul, după o perioadă destul de lungă de abandon, în contextul apariții internetului și a posibilității de a ține legătura cu lumea literară pe diferite site-uri. Debutul meu, ca să zic așa, s-a produs la Radio Metafora din Oak Harbor, Washington, SUA, când domnul Octavian Păun mi-a publicat mai multe  poezii. A urmat apoi un medalion literar îngrijit de doamna Nuța Istrate Gangan în publicația româno-americană New York Magazin. S-ar putea spune că nicolae vaduva este o pasăre valahă care ciripește mai mult pe afară.

Nicholas Buda: Care a fost sursa insiprației poetice pentru acest volum de debut?

Nicolae Vaduva:

Nu pot spune că a fost o sursă. Orice creație este suma experiențelor tale concentrată pe o anumită ideie. Una dintre acestea este că omul este produsul vieții sociale în care se formează, că tot ceea ce este și face este rezultatul experiențelor și interacțiunilor sale cu mediul în care trăiește.

Nicholas Buda: La un moment dat cititorul poate remarca apariția unui subtil joc de cuvinte care ne duce cu gândul la poezia lui Marin Sorescu. De unde acest curaj de a jongla morfologic fără teama unui naufragiu lingvistic?

Nicolae Vaduva:

Nu-mi amintesc cine spunea că poți viola limbajul cu condiția să-i faci un copil. Jocul acesta pe marginea cuvintelor este ceva tipic oltenilor. Nu numai Marin Sorescu ci și severineanul Șerban Foarță face asemene acrobații nonconformiste cu efecte spectaculoase pentru cititorul implicat.

Nicholas Buda: În volumul „Foto-Sinteze” sunt versuri care denotă anumite nuanțe similare cu poezia lui Nichita Stănescu, cum ar fi spre exemplu noțiunea de libertate interioară, unde poezia servește drept instrument de trancedere a eului contingent. De unde această similaritate? De unde acest inventor bogat în pasteluri, senzualitate, umor, pesimism, ironie, extaz, nostagie și subtilitate?

Nicolae Vaduva: Dacă aș vrea să mă umflu în pene, că tot vorbeam  la un moment dat de păsări valahe, m-aș lansa acum într-o retorică specifică autorilor de poezie de unică folosință. Eu cred că poezia trebuie să transmită o stare, trebuie să poată fi memorată și recitată. Acest lucru nu se poate face dacă nu-i oferi o anume melodicitate, un ritm capabil să transmită cadență fără a fi încorsetat de canoane prozodice. Nichita putea face poezie din sare de lămâie. Este greu să mai inventezi ceva care să nu fi trecut pe sub umbra aripilor sale. Similaritățile sunt date, probabil, de virusul comun, acela al exprimării, dar la niveluri la care eu nu pot decât să visez. Nicholas Buda