simplicisima tăcerii

 nici una, nici alta.

am învățat să tac mai bine,
să pun cuvintele în pahare, să le agit ușor,
apoi să le uit;
ca atunci când pacea îl învață pe lev cum să doarmă
într-o gară obosită,
într-o oboseală controlată.

exact așa.

tăcerea îmi e acum un vin nebăut,
o față de masă expusă într-un muzeu încăpător,
pictată de o fată zveltă, cu părul acoperit de tristețe
și buzele încremenite sub jumătăți de zâmbet.

am învățat cum să controlez odihna,
cum să liniștesc apele;
hărților le-am trasat granițe închipuite, dincolo de care se întinde așteptarea.

aici,
în piept,
de mult,
inima poartă haine de preot
în care a uitat să se roage,
ca măcar o seară să mă citești,
o seară să mă iubești,
să mă dezvelești de toate gândurile albe
și să mă faci să te rostesc din nou.

uite, ce tăcere vine!...

*****

  În urmă cu un secol, lectura unui roman de mii de pagini sau vizionarea unei piese de teatru maraton reprezentau culmea rafinamentului și a divertismentului. Astăzi, în era „scroll-ului” infinit, aceste opere par mai degrabă relicve ale unei epoci în care timpul avea o altă densitate. Distanțarea tinerilor de marile romane și de filmele-fluviu nu este un simplu act de rebeliune sau de ignoranță, ci rezultatul unei mutații profunde în modul în care creierul uman procesează realitatea.
Principalul vinovat este „economia atenției”. Într-o lume saturată de stimuli, atenția a devenit cea mai valoroasă și rară resursă. Platforme precum TikTok sau Instagram au antrenat mintea tânără să caute recompense dopaminergice imediate. Un roman precum „În căutarea timpului pierdut” cere cititorului să investească zeci de ore de efort intelectual înainte de a primi o satisfacție estetică. În contrast, un algoritm digital oferă zece momente de „extaz” vizual într-un singur minut. Această gratificare instantanee a erodat capacitatea de a tolera ritmul lent, descrierile minuțioase și introspecția profundă.
Mai mult, asistăm la o schimbare a formatului existențial. Viața modernă este fragmentată. Tinerii consumă informație „din mers” – în metrou, între cursuri sau în pauze scurte. Marile opere, prin natura lor, necesită izolare și imersiune totală. Este aproape imposibil să pătrunzi în universul dens al lui Tolstoi sau să urmărești un film experimental de zece ore dacă ești întrerupt constant de notificări. Pentru o generație conectată permanent la „acum”, ideea de a dedica o lună unei singure povești pare o formă de asceză neatrăgătoare.
Nu în ultimul rând, există o barieră de relevanță. Multe dintre marile romane clasice reflectă coduri sociale și dileme morale care par arhaice pentru un tânăr din secolul XXI. Dacă ritmul narativ nu este unul alert, tinerii tind să clasifice opera drept „plictisitoare”, confundând adesea profunzimea cu lentoarea. Școala, prin metode de predare deseori rigide, contribuie la acest fenomen, transformând lectura din plăcere în corvoadă academică.
În concluzie, tinerii nu au încetat să iubească poveștile, ci au schimbat vehiculul prin care ajung la ele. Marile romane și filmele lungi rămân repere de neatins ale spiritului uman, însă ele necesită un tip de „liniște mentală” pe care societatea tehnologică actuală o face tot mai greu de obținut. Provocarea viitorului nu este scurtarea operelor de artă, ci reînvățarea capacității de a ne opri din grabă pentru a le putea cuprinde.

Purceaua lui Schrödinger”

În fizica cuantică de Dâmbovița, experimentul arată cam așa:
Purceaua în coteț (Cutia): Guvernul pune „reforma pensiilor” într-un coteț închis. Până la alegeri, purceaua este într-o stare de superpoziție: este și moartă în coteț (bugetul e pe zero), dar și grasă și frumoasă (în discursurile de la televizor).
Observatorul (Votantul): Când cetățeanul deschide ușa cotețului (primește talonul de pensie), funcția de undă colapsează instantaneu.
Măsurătoarea: În 99% din cazuri, se constată că purceaua e moartă în coteț (banii nu mai au valoare), dar ION îți explică digital că, de fapt, ea „doarme” strategic pentru stabilitatea macroeconomică.
Entanglementul de partid: Purceaua e „împletită cuantic” cu procentele din sondaje. Cu cât scad sondajele, cu atât ION raportează că purceaua a mai luat 10 kile în greutate, chiar dacă n-are ce mânca.
Este singurul experiment din lume unde observatorul (cetățeanul) rămâne cu gura căscată, în timp ce ION demonstrează matematic că purceaua a ajuns deja la infinit și s-a întors de șase ori, mult mai sătulă decât la plecare. 

*****

Viața este capabilitatea unui corp fizic de a-și menține entropia.

Simplicisima căutărilor

 

Erau acolo armurari, coșmaruri, andrele;
dacă priveai cu atenție, găseai spini de trandafiri
și cioburi de sticlă care te invitau să le calci…

 

Nu găseai ce nici prin cap nu-ți trecea să cauți:
numărul de telefon al iubitei
sau numărul de pantof al Cenușăresei;
nu era nici colierul cu diamante al Mariei Antoaneta,
care de fapt stă acum la gâtul unei comete de gheață -
sau cochete de gheață.

 

Cum dracu’ să le găsești acolo unde totul împunge sau taie,
într-un timp în care nu deosebești densul de rarefiat,
muzica de sunetul unui clopot?

Eram acolo unde privirea-și tăia cubulețe din trupul înghețat al întristării,
unde limba ceasului era regină,
iar buzele mele îi sărutau înțepăturile.