noapte de nimic

 șezlonguri fără reședințe 

se legănau în dorul lelii,

trecea tramvaiul cu dorințe 

printre redutele-ndoielii.

era târziu și parcă dracii 

se pieptănau peste alei

când luna-și pune vârcolacii 

să-și roadă carnea de pe ei.

dintr-un resort de vis, rigid,

înferecați sub armături,

ieșeau, ca din azot lichid,

oștenii tristelor figuri

porniți să tragă un perdaf

zeiței nopților, succint,

c-un neaoș aladdin valah

scăpat în lacul de argint...

miss aysun, din caravela

cu care navighez, șontâc,

văd cum învârte mandravela

iubirea ta prin isarlâk,

cum în botfori și borangicuri

aprinzi luminile-n palate

când noaptea marilor nimicuri

se-aprinde-n mine și se zbate.